Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

Militarii americani se vor muta în noua bază de la Kogălniceanu


Militarii americani din Task Force East se vor muta, în vara acestui an, în noua bază în va-loare de 50 de milioane de dolari din orașul Mihail Kogălniceanu, care poate găzdui 1.600 de militari, informează Stars and Stripes, în ediția electronică de duminică.
În luna noiembrie a anului trecut, șeful Biroului de relații publice al Joint Task Force-East, locotenent-colonelul Daniel Herrigstad, afirma că noua bază militară urma să fie inaugurată în primăvara acestui an. Baza poate găzdui până la 1.600 de miltiari din cadrul trupelor terestre, forțelor aeriene și navale și va fi folosită în comun de militarii români și americani, preciza el. „Este o bază românească, dar sponsorizarea este din fonduri ame-ricane. Unitatea aparține țării-gazdă, iar noi o folosim în baza acordurilor guvernamentale”, a spus Herrigstad.
La ridicarea acesteia au muncit peste 1.200 de constructori, din care mai mult de jumătate au provenit de la firme românești, fosta bază a Brigăzii Mecanizate 34 devenind una dintre cele mai moderne baze militare proiectată și dotată conform standardelor militare ale SUA. Fostele cădiri, cu câteva excepții, au fost demolate, iar în locul lor au fost ridicate dormitoare, o capelă militară, săli de sport, magazine, o cantină cu capacitatea de 2.500 de locuri, o sală de sport, terenuri de fotbal și baseball și o sală de cinema.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?