După răstignirea și moartea pe cruce a Mântuitorului, ucenicii săi s-au ascuns de frica iudeilor. Petru cel fierbinte și tare în credință, de trei ori s-a lepădat de Domnul, dar apoi s-a căit și a plâns cu amar. Iar femeile, care din fire sunt fricoase și neputincioase și care de multe ori se înfricoșează, chiar acolo unde nu este cazul, se arată mai tari și mai bărbătoase decât aceștia. Nu se tem de groaza iudeilor, de îndrăzneala ostașilor nu se înfricoșează, nici straja de la Mormântul Domnului nu le tulbură inima. Ucenicii, bărbați, se tem și se risipesc în toate părțile, cum le proorocise Mântuitorul mai înainte. Sfintele femei se adună. Aceia se ascund, ele ies la iveală, merg la prăvălie și cumpără mir și aromate, ca să ungă trupul cel de viață făcător al lui Hristos.
Cine sunt acele sfinte femei mironosițe, adică purtătoare de mir, care au urmat lui Hristos împreună cu Apostolii și care s-au învrednicit să fie martore ale patimilor Domnului și să-I ungă sfântul trup cu miresme, cât a stat în mormânt? Sfânta Evanghelie ne amintește pe scurt numele și faptele lor. Cea dintâi și cea mai plină de râvnă și bărbăție duhovnicească este Maria Magdalena, de loc din cetatea Magdala, Galileea. Alte sfinte mironosițe sunt: Maria, mama lui Iacob și a lui Iosi, adică vara Maicii Domnului, Maria lui Cleopa și Salomea, mama fiilor lui Zevedei. Apoi Ioana, femeia lui Huza, un ispravnic al lui Irod, Suzana și multe altele care îi slujeau din avutul lor. Printre mironosițe sunt numărate și cele două surori ale lui Lazăr din Betania, Marta și Maria, unde găzduia adeseori Mântuitorul cu Sfinții Apostoli, în drum spre Ierusalim sau Galileea. Ele credeau cu tărie că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel vestit de prooroci, Care a venit pe pământ să mântuiască neamul omenesc. Apoi, duceau o viață curată, sfântă, de rugăciune și post, de înfrânare și milostenie, trăiau în iubire sfântă unele cu altele și cu avutul lor ospătau și odihneau cu dragoste în casele lor pe Iisus și pe sfinții Săi ucenici. Dar credința și râvna sfintelor femei mironosițe nu se opreau numai aici. Ele nu numai că Îl primeau pe Domnul în casele lor unde Îi spălau picioarele, Îi slujeau la masă și Îl odihneau, ci, mai mult, mergeau cu râvnă după Hristos, erau martore ale minunilor Lui și mărturiseau cu îndrăzneală că El este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii. Curajul și bărbăția sufletului s-au văzut la femeile mironosițe și pe drumul Crucii spre Golgota. Ele, singure cu Sfântul Ioan, Îl petreceau pe Domnul la răstignire, fiind martore ale patimilor Lui. Ele singure se rugau pentru El cu lacrimi și suspine adânci. Ele L-au văzut însângerat și căzut sub cruce. Ele L-au văzut dezbrăcat de cămașă și întins pe cruce. Ele au văzut loviturile cuielor în mâinile și picioarele Domnului și au leșinat de durere sub cruce. Ele au auzit cuvintele de hulă ale iudeilor, mărturisirea de pocăință a tâlharilor și rugăciunea zdrobitoare a Mântuitorului: „Eli, Eli, lama sabahtani!” (Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit). Femeile mironosițe au văzut întunecarea soarelui, întristarea cerului, învierea morților din morminte și au auzit rugăciunea de iertare a Fiului lui Dumnezeu pentru iudeii ucigași: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac!”. Tot ele au văzut aruncându-se sorți pentru cămașa lui Hristos, făcută de mâinile Maicii Domnului, și au auzit cuvântul Lui cel mai de pe urmă: „Părinte, în mâinile Tale încredințez Duhul Meu!”. Nu se temeau de ostașii romani atât de sângeroși. Nu se înfricoșau de furia iudeilor de Dumnezeu netemători, nici nu se înspăimântau cu totul de moartea Domnului pe cruce, ca cei ce nu au nădejde! Ele au fost de față și vineri seara, la coborârea Domnului de pe cruce și, împreună cu Iosif din Arimateea, au cumpărat giulgiu și miresme, au uns trupul Lui cu miresme, L-au înfășurat în giulgiu, L-au pus în mormânt și au prăvălit o piatră la ușa mormântului. Iar Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosi, adică Maica Domnului, priveau unde L-au pus. Åži după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, adică sora Maicii Domnului, și Salomeea au cumpărat miresme ca să vină să-L ungă. Åži dis-de-dimineață, în prima zi a săptămânii, adică Duminica, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Åži ziceau între ele: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului? Dar ridicându-și ochii au văzut că piatra fusese răsturnată, căci era foarte mare”.
Nu este aici, a Înviat!
„Åži intrând în mormânt au văzut un tânăr șezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veșmânt alb, și s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-a pus. Dar mergeți și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo Îl veți vedea, după cum v-a spus”. Åži ieșind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică și de uimire și nimănui nimic n-au spus, căci se temeau. Åži înviind dimineața, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică), Mântuitorul Hristos S-a arătat întâi Mariei Magdalena. Aceasta, mergând, a vestit pe cei ce fuseseră cu El, adică pe Apostoli, care se tânguiau și plângeau. Iată câtă bărbăție și credință, câtă tărie și îndrăzneală la aceste femei. Bărbații stau ascunși și ele aleargă la mormânt, intră înăuntru, aduc miresme, se întăresc una pe alta, vorbesc cu îngerii, privesc cele dintâi mormântul gol de Viață și văd giulgiurile așezate alături. Nu se tem de întunericul nopții, nici de ostașii care străjuiau mormântul, nici de moarte, nici de îngeri, de nimic. Femeile mironosițe sunt cele dintâi, și cele mai vrednice martore ale răstignirii, morții, îngropării și învierii Domnului. Ele sunt primele care vestesc apostolilor și lumii întregi că a înviat Hristos, că moartea, diavolul și iadul au fost biruite și raiul s-a deschis. Duminica Mironosițelor este ziua femeilor creștine, urmașele celor mironosițe, fiicele Învierii, candelele credinței, sufletul familiei.
