PSD cere demisia guvernanţilor pentru majorările impuse după 1 aprilie

0
13


Departamentul de Sănătate și Familie al PSD a solicitat, vineri, demisia actualilor guvernanți, criticînd majorarea prețurilor la medicamente. „Guvernanții spun că scumpirea va fi mică, 6-7%, în realitate, Dumnezeu știe cît vom scoate în viitor din buzunare. Ceea ce este interesant de aflat de către populația României este că, deși noi știam din campania electorală încheiată nu demult că important este omul, persoana, votantul, iată că miniștrii de dreapta instalați sînt interesați mai mult de modul în care supraviețuiesc firmele de medicamente și care ar trebui să-și revină după șocurile crizei”, se susține într-un comunicat de presă al social-democraților.
PSD critică politica în domeniul Sănătății a actualului Guvern. „Nu este o păcăleală de 1 aprilie nici faptul că nici măcar compensarea nu mai este compensare și, chiar dacă plătim asigurări de sănătate, trebuie să mai scoatem pînă la 600 de lei pe an din buzunar. Ceea ce pare într-adevăr o păcăleală este că sănătatea e o prioritate națională, iar decidenții îi privesc pe medici și personalul medical ca pe niște oameni slab pregătiți, fără discernămînt și care sînt de vină pentru tot ceea ce se întâmplă în sistemul sanitar”, se mai arată în comunicatul PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here