Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Bilanţ şi perspective la 20 de ani de la prăbuşirea blocului societic


Fundația Europeană Titulescu a organizat, o dezbatere cu tema „20 de ani de la prăbușirea blocului sovietic”, în cadrul acesteia fiind trecute în revistă evenimentele legate de această perioadă, alături de perspectivele de după aceasta. Prezent la dezbatere, fostul președinte, Ion Iliescu, a precizat că „blocul sovietic” nu a existat decît formal.
„Blocul sovietic nu a avut niciodată coeziunea și determinarea blocului occidental, pentru că nu s-a format pe baze voluntare, pe un fundament comun de valori politice și morale, ci prin forță. Mai mult, cred că nici sovieticii nu erau pregătiți pentru o asemenea construcție politică după cel de-al Doilea Război Mondial”, a subliniat președintele de onoare al PSD.
Potrivit acestuia, ceea ce a rezultat în practica statului sovietic și a altor state din est, inclusiv în România, a fost exact opusul unei democrații: totalitarismul.
„Astfel, s-a compromis din start ideea politică fundamentala pe care s-a sprijinit ideologia comunistă. (…) Proiectul de reformare a comunismului, reprezentat de «Perestroika», s-a dovedit la fel de nerealist ca și proiectul comunismului de stat. Iar în esență sa acesta nu era decît un «capitalism de stat», cu un ambalaj pseudo-socialist”, a mai arătat fostul președinte.
În opinia fostului șef de stat, cei 20 de ani scurși de la momentul schimbării din Estul Europei au avut ca principal efect revenirea la democrație și la un sistem de garanții constituționale și legale în ceea ce privește drepturile și libertățile cetățenești.
„Revenirea la principiile și mecanismele economiei de piață a fost un lucru important, numai că aceasta s-a petrecut într-un context particular, ceea ce a dat naștere la o serie de abuzuri și ilegalități legate de transferul proprietății publice în mîini private, generînd foarte multă corupție”, a spus Ion Iliescu.
Fostul președinte spune că, după ultimele două decenii, curentul de stînga traversează „o criză de identitate și de proiect politic, fiind demonizat și timorat”. În context, președintele de onoare al PSD l-a comparat pe președintele Traian Băsescu cu fostul președinte al Rusiei, Boris Elțin, afirmînd că este „cam primitiv și cam limitat”, dar că are flerul comunicării asemenea fostului lider de la Moscova. La evenimentul organizat de Fundația Europeană Titulescu au fost prezenți numeroase personalități ale lumii diplomatic, academice și universitare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?