Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638
Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638

Noua Renault Laguna, lansată în Vrancea de Auto Sima Bayer


Auto Sima Bayer, dealer Renault pentru județul Vrancea, a lansat, ieri, a treia generație a modelului Laguna. La lansare au participat reprezentanți ai administrației județene, primarul municipiului Focșani, Decebal Bacinschi, șefi de instituții publice, oameni de afaceri, dar și fani ai celebrului model al companiei Renault. Patronul societății Auto Sima Bayer, Stan Sima, a declarat că Laguna se află la cea de-a treia generație, iar acest model s-a dovedit un mare succes. „Prima generație de Renault Laguna a fost lansată în ianuarie 1994, iar cea de a doua a fost lansată patru ani mai tîrziu. Din 1994 și pînă în prezent, Renault a fabricat peste 2,3 milioane de autoturisme Laguna, la uzinele din Franța. Astăzi lansăm un nou produs. Un produs în care s-a pus un mare accent pe calitate, iar președintele grupului Renault dorește ca Laguna să se situeze printre primele trei modele din lume la toate capitolele”, a precizat patronul societății Auto Sima Bayer, Stan Sima. Primul drive test a fost făcut de primarul Decebal Bacinschi, însoțit de patronul societății Auto Sima Bayer, Stan Sima. Bacinschi s-a declarat încîntat de performanțele și fiabilitatea noului model Renault Laguna. Modelul este disponibil în trei variante de echipare și patru motorizări. Noua Renault Laguna, ajunsă acum la cea de-a treia generație, poate fi achiziționată în România, în versiunile de caroserie sedan și estate (break). Pentru sedan sînt disponibile patru motoare, dintre care două pe benzină (1,6 litri cu 110 CP și 2 litri cu 140 CP) și două diesel (1,5 litri cu 110 CP și 2 litri cu 150 CP). Cel mai ieftin Laguna 3 Sedan costă 17.900 de euro cu TVA inclus și este echipat cu motorul pe benzină de 1,6 litri, iar cel mai scump atinge 25.900 euro cu TVA și este dotat cu motorul diesel de 2 litri. Pentru a treia generație a modelului Laguna, Renault a introdus, pentru prima dată în România, garanție de trei ani sau 150.000 de kilometri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?