Reprezentanții Primăriei Focșani intenționează să concesioneze cabinetele medicale din cadrul Centrului Medical Focșani, fosta Policlinică II. Zece medici au depus deja cereri de intenție în vederea concesionării cabinetelor în care își desfășoară activitatea de ani buni. Cererile vin ca urmare a faptului că în martie vor expira vechile contracte, încheiate între medici și administrația pu-blică locală. Reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate (CAS), ai Autorității de Sănătate Publică (ASP) și primarul Decebal Bacinschi s-au întîlnit ieri pentru a discuta situația medicilor de la Policlinica II. „Am discutat cu domnul primar Bacinschi care a înțeles care este si-tuația și a fost de acord ca Primăria, care este deținătoarea imobilului în care funcționează aceste cabinete, să le concesioneze. Pînă în acest moment există peste 10 solicitări din partea medicilor de a concesiona aceste spații”, a precizat președintele CAS, Mihai Copaci. „Dacă suprafața Centrului Medical se reduce, unitatea poate funcționa cu același statut dacă Consiliul Local Focșani va aproba acest lucru”, a adăugat Mihai Copaci. Pentru a putea concesiona cabinetele, medicii trebuie să aibă acordul scris al reprezentanților ASP. Åeful CAS a adăugat că primarul Decebal Bacinschi nu a exclus varianta de a vinde aceste spații, atunci cînd legea o va permite.