Președintele PSD, Mircea Geoană, a anunțat, miercuri, că partidul pe care îl conduce va continua discuțiile pentru crearea unei platforme a stîngii și că social-democrații nu vor face nici o alianță preelectorală cu partide din zona dreptei. „PSD va construi o alternativă a stîngii democratice, am decis să continuăm în mod accelerat consultările cu parteneri și aliați din zona de stînga, centru stînga, în zona mișcărilor sindicale, în zona partidelor de stînga, a partidelor ecologiste, în zona din mediul neguvernamental. Cred că vom putea să avem o platformă a stîngii demo-cratice cu care să izbîndim în acest an electoral”, a spus Geoană. El a exclus, însă, posibilitatea ca PSD să facă vreo alianță preelectorală cu forțe politice sau partide de dreapta. Potrivit președintelui PSD, această platformă ar putea fi prezentată la Consiliul Național al partidului, care va avea loc la începutul lunii februarie și unde vor fi defi-nitivate și candidaturile PSD la alegerile locale. „Pînă la 15 februarie vom avea un mecanism de selectare, validare și testare a candidaților noștri pentru a ne prezenta în condiții foarte bune la alegerile locale din iunie acest an”, a mai spus Mircea Geoană. (NewsIn)