Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Soţ şi soţie morţi într-un accident în a doua zi a anului


Doi focșăneni, soț și soție, foste cadre militare, și-au pierdut viața, iar alte două persoane au fost rănite într-un accident rutier produs ieri după-amiază, pe DN2 în afara localității Cotești. Silvia și Viorel Măzăreanu, în vîrstă de 51, respectiv 49 ani, se îndreptau spre Focșani la bordul unui Renault Clio. Carosabilul acoperit pe alocuri cu zăpadă a făcut ca bărbatul să piardă controlul volanului, să intre pe contrasens și să se izbească de un Ford Escort condus de Bogdan Croitoru, agent de pază la Umoserv Focșani. Impactul dintre cele două autoturisme a fost unul puternic, autoturismul Renault fiind aruncat la cîțiva metri, în cîmp, în afara carosabilului. Soții Măzăreanu au murit pe loc. Silvia Măzăreanu trebuia să-și serbeze ziua ieri, alături de fiii săi, un subofițer ISU Vrancea și un polițist la IPJ Galați. Veniți dinspre Ploiești, cei doi soți nu au mai ajuns, însă, în Focșani. Fiul acestora a fost anunțat de colegii săi pompieri, despre cele întîmplate. Victimele din celălalt autoturism au fost scoase de un echipaj de la descarcerare și apoi transportate la Spitalul Județean de către două ambulanțe de grad zero. Bogdan Croitoru și concubina sa Dorina Daniela Vrabie, 23 ani, au fost diagnosticați cu politraumatisme provocate prin accident, în timp ce fiica lor, de numai un anișor, Maria Ariela, a scăpat, ca prin minune, fără vreo rană. „Mergeam spre Dumbrăveni împreună cu prietena și copilul. Cred că mai aveam 400 de metri pînă să ajung la intersecția spre Cotești. Deodată, în față mi-a apărut pe banda mea un Renault albastru. Cred că derapase. M-am izbit de el și apoi mi-am revenit cînd m-au scos medicii și pompierii”, a spus Bogdan Croitoru, 22 de ani, șoferul Fordului Escort. Polițiștii rutieri au stabilit, în urma investigațiilor de la fața locului, că accidentul s-a produs din vina șoferului Viorel Măzăreanu, care a pierdut controlul volanului pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum acoperit cu zăpadă. Viorel Măzăreanu era șef de dispozitiv la Interex.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?