Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

Chestorul Gheorghe Popa, noul şef al Poliţiei Române


Chestorul Gheorghe Popa, adjunct al chestorului Dan Valentin Fătuloiu, este noul șef al Poliției Române, după ce decizia premierului Călin Popescu Tăriceanu fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial. Mi-nistrul Internelor și Reformei Administrative, Cristian David, l-a nominalizat, în 28 august, pe chestorul de poliție Gheorghe Popa pentru funcția de inspector general al Inspectoratului General al Poliției Române, după ce Dan Valentin Fătuloiu a fost desemnat șef al Biroului atașatului afacerilor interne în Statele Unite ale Americii. Noul șef al Poliției Române este expert criminalist autorizat la Ministerul Justiției în domeniile traseologie, ba-listică, dactiloscopie, grafică și a absolvit cursuri postuniversitare de Specializarea în Psihopedagogie (2001 – 2002). De asemenea între 1998 – 2002 a obținut doctoratul în Åžtiințe Juridice – Specializarea Criminalistică, distincția „Cum Laudae”, după ce în prealabil absolvise cursurile postuniversitare de specializare în Criminalistică, iar între 1990 și 1994 Facultatea de Drept, Specializarea Drept din cadrul Universității București. Totodată, în perioada 1981 – 1984, el a urmat cursurile școlii de ofițeri activi ai Ministerului de Interne – Specializarea Criminalistică. Chestorul Gheorghe Popa a ocupat, din aprilie 2005 funcția de adjunct al Inspectorului General al Poliției Române, între 2004 și 2005 a fost directorul Institutului de Criminalistică din Inspectoratul Ge-neral al Poliției Române, iar timp de doi ani (2002 – 2004) a fost șeful Serviciului de Investigații Criminale la Inspectoratul de Poliție al Județului Dîmbovița. De asemenea, între 2001 și 2002, Popa a fost șef de serviciu în cadrul Direcției de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog, iar anterior ocupării acestei funcții, timp de doi ani a fost șeful poliției munici-piului Tîrgoviște. Anterior ocupării acestei funcții, timp de cinci ani, Gheorghe Popa a ocupat diverse funcții în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Dîmbovița. Chestorul Gheorghe Popa este autorul mai multor invenții și inovații, în special în domeniul criminalisticii. Gheorghe Popa s-a născut în 17 aprilie 1959, comuna dîmbovițeană IL Caragiale este căsătorit și are trei copii. Popa va ocupa funcția de șef al Poliției Române după ce predecesorul său, chestorul principal Dan Valentin Fătuloiu, a fost nomina-lizat șef al Biroului atașatului afacerilor interne în Statele Unite ale Americii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?