Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

În pauze, elevii se distrează sunînd la 112


În pauzele dintre ore elevii dau telefoane la 112. Conform statisticilor, aproximativ 90 la sută dintre apelurile la numărul unic de urgență 112 sînt false. Pentru a diminua acest fenomen, reprezentanții Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) au inițiat, la nivel național, o campanie de informare a publicului privind consecințele utilizării numărului 112 în alte scopuri decît cele legale. Campania se adresează în special copiilor. La nivel național, doar 7,3 la sută dintre apeluri sînt reale, în timp ce în țările Uniunii Europene procentul este de peste 90 la sută. În Vrancea, din totalul de 643 mii apeluri, înregistrate de la începutul anului și pînă în prezent, doar 5% s-au dovedit a fi reale. Reprezentanții STS spun că un vrîncean a apelat numărul 112 de aproximativ 300 ori, declinîndu-și 9 identități, toate false. Numai în decursul lunii august au fost date peste 62 mii telefoane la numărul unic de urgență, doar 7 la sută dintre acestea dovedindu-se a fi reale. „O educație corectă este făcută din școală și cred că doar așa se diminuează numărul apelurilor false. Cele mai multe apeluri la 112 se înregistrează în pauzele școlare. Telefoanele pu-blice constituie, de cele mai multe ori, obiecte de joacă pentru elevi, iar limbajul pe care aceștia îl folo-sesc în momentul în care discută cu un operator este de-a dreptul tri-vial. Ei privesc acest serviciu ca pe o glumă sau ca pe o posibilitate de a scăpa de ore. Solicit tuturor să apeleze acest număr numai în situa-ții de urgență, pentru că apelurile false împiedică rezolvarea unor situații de urgență reale. Fiecare trebuie să se gîndească la faptul că în momentul în care apelează, în glumă, acest număr, o altă persoană cu o urgență reală nu va putea fi ajutată în timp util”, a declarat colonelul Adrian Fulea, purtător de cuvînt al Serviciului de Telecomunicații Speciale. Centrele de Urgență funcționează permanent. În baza legii, convorbi-rile din sistemul 112 sînt înregistrate și se păstrează 10 ani. Aflarea automată a numărului și locației urgențelor permite identificarea apelurilor false și/sau injurioase. Apelarea abuzivă sau falsă a numărului unic de urgență 112 este contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 la 500 de lei. Cei care sună și anunță amplasarea unui dispozitiv exploziv intră sub incidența legii penale și pot fi acuzați de terorism sau tentativă de terorism. Pentru astfel de fapte legea prevede închisoare de la 3 la 10 ani. Principalele evenimente pentru care cetățenii pot apela 112 sînt: omor, atac armat, atentat, tîlhărie, dezertări, evadări, trafic și consum de droguri, furturi, accidente, explozii, incendii, catastrofele și calamitățile naturale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?