Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

La Şcoala 10, elevii vor învăţa alături de instalatori


La Åžcoala „Duiliu Zamfirescu” din Focșani lucrările de reabi-litare sînt în plină desfășurare, deși în mai puțin de două săptămîni începe anul școlar. „Era neapărat necesară schimbarea țevilor pentru că erau vechi de peste 40 de ani și nu se mai putea. Avem încredere că în cel mult 3 săptămîni lucrările se vor finaliza, iar elevii nu vor avea de suferit prea mult. Noi putem spune că sîntem mîndri că această unitate școlară va fi dotată cu centrală proprie”, a declarat Laurențiu Å¢ibrea, directorul Åžcolii 10. Din fondurile acordate acestei școli, în noiembrie anul trecut s-a realizat înlocuirea vechii tîmplării, la care se adaugă instalarea centralei termice unde se lucrează în momentul de față. Directorul a precizat că elevii vor fi organizați în clase astfel încît lucrările și orele de curs să se desfășoare în li-mitele normalității. De cealaltă parte, inspectorul general al ISJ a spus că așteaptă „informații din partea directorului școlii”. „Mă voi gîndi la situația de la Åžcoala 10 și voi lua măsurile care se impun pentru ca elevii să nu fie afectați de lucrări”, a declarat Iordache Bostan, șeful ISJ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?