Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

Testele Naţionale vor fi desfiinţate


Ministrul Educației, Cristian Adomniței, a anunțat luni, că Testele naționale vor fi înlocuite peste patru ani cu tezele cu subiect unic. Potrivit mi-nistrului, generația care va intra în toamnă în gimnaziu va fi și prima care nu va mai susține Testele Naționale. „Testele națio-nale sînt anacronice, mai ales că sînt obligatorii 10 clase. Vom face tezele cu subiect unic semestrial, de la prima clasă de gimnaziu”, a explicat Adomniței. Ministrul a precizat că pachetul de legi privind educația va fi finalizat pînă la 1 septembrie. Pe de altă parte, Adomniței a anunțat că intenționează să nu mai accepte postarea pe Internet a subiectelor la Testele Naționale, înce-pînd de anul viitor. Această variantă este, în opinia ministrului, una nefericită care deteriorează spiritul învățării. „În măsura în care vom păstra tot cele 100 de subiecte sau oricîte am pune pe site-ul ministerului, iar copiii vor ști ceea ce-i așteaptă, nu vor face decît să rezolve acele subiecte exact și să lase deoparte restul. Atunci pentru ce să mai avem programă sau examene?”, a întrebat ministrul Educației. El este de părere că această decizie a fost luată doar pentru a „salva obrazul ministerului”, care nu a reușit să păstreze secretul subiectelor, încercînd să rezolve „un efect și nu o cauză”. Ministrul a mai precizat că vrea să găsească măsura prin care va putea asigura acest secret, chiar dacă va trebui să izoleze profesorii care elaborează subiectele, astfel încît examenele naționale de anul viitor să se desfășoare sub semnul „echității și al siguranței subiectelor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?