Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Pompierii şi poliţiştii caută un piroman de mansarde


Jumătatea de acoperiș al blocului I 1 din strada Constructorului, cartierul Sud, care nu a ars în incendiul de acum cîteva săptămîni, a luat foc în noaptea de duminică spre luni, în jurul orelor 3.30. Locatarii de la etajele superioare ale imobilului s-au trezit în miez de noapte din cauza fumului gros din apartamente. Cum nu au trecut decît cîteva săptămîni de la precedentul incendiu, oamenii s-au gîndit la ce este mai rău. Au fost alertați pompierii care au ajuns la fața locului în numai cîteva minute, cu 4 autospeciale. Din fericire, dat fiind faptul că au fost anunțați din timp, pompierii au putut stinge incendiul înainte ca acesta să se extindă la toată mansarda, arzînd doar cîțiva metri pătrați de acoperiș. Dacă în urmă cu aproape o lună, cîteva sute de oameni au privit la intervenția luptătorilor cu focul, ieri noapte doar cîțiva locatari au ieșit din apartamente, somnul celorlalți nefiind deranjat de sirenele mașinilor de pompieri. Cauza primului incendiu de la mansarda blocului I 1 a fost foc deschis, polițiștii criminaliști făcînd, în continuare, investigații pentru a identifica vinovatul. În acest ultim caz, pompierii sînt siguri că au de-a face cu o mînă criminală, în condițiile în care mai multe acoperișuri ale unor blocuri cu 10 nivele de pe Bulevardul Unirii au luat foc tot în miez de noapte. „S-ar părea că de această dată avem de-a face cu o mînă criminală. Este clar vorba despre foc deschis, pus intenționat. Există asemănări cu incendiile din centru, însă nu putem ști dacă este vorba despre același autor”, a declarat colonelul Titi Dochia, de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. O echipă formată din pompieri și polițiști a mers din nou, ieri, pe acoperișul blocului I 1 pentru a căuta probe, care să ducă la prinderea piromanului. Demn de precizat este faptul că acoperișurile blocurilor de pe Bulevardul Unirii 7 și 5, respectiv 10 și 41, au fost mistuite de flăcări, în lunile martie și aprilie, autorul nefiind încă identificat. Tot ieri, pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs pe o zonă cultivată cu viță de vie, în zona Cîmpineanca, unde a ars vegetația pe o suprafață de 2 hectare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?