Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Focşănenii solicită debranşarea totală de la ENET


Municipiul Focșani nu are o strategie privind încălzirea orașului Mai mulți focșăneni au solicitat, în ultimele luni, să se debranșeze de la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică, pentru a-și monta centrale de apartament. Este vorba despre 20 persoane, ale căror cereri au fost ori sînt în curs de aprobare. Directorul ENET, Valter Popescu, a declarat că în lipsa unei strategii privind încălzirea orașului, care ar trebui aprobată de Consiliul Local, este nevoit să aprobe cererile de debranșare. Dacă ar exista o asemenea strategie, ar putea fi aplicată legea prin care debranșarea este permisă doar dacă toți locatarii dintr-o scară de bloc vor să-și monteze centrală. „Avem 20 cereri de debranșare totală de la ENET și alte cîteva de debranșare doar de la alimentarea cu apă caldă menajeră. Pe unele le-am aprobat deja, iar altele urmează a primi avize favorabile. În lipsa unei strategii privind încălzirea orașului nu avem ce face, trebuie să aprobăm cererile. Legea energiei termice nu poate fi aplicată acum, tocmai din cauza lipsei strategiei. Consiliul Local este cel care va trebui să hotărască ce sistem de încălzire se va folosi la nivelul municipiului sau al cartierelor. Consiliul Local nu a aprobat o asemenea strategie, dar nici legea nu impune o dată pînă la care să fie adoptată”, a spus Valter Popescu. ENET Focșani are un studiu de fe-zabilitate privind alimentarea cu energie termică, însă acesta nu ține loc de strategie. Cît privește Primăria, aceasta are un plan energetic, elaborat în 2003, dar nici acesta nu este suficient. „Sînt zone în oraș unde nu există conducte pentru furnizarea agentului termic. Proprietarii ori folosesc sobe ori au centrale termice. De asemenea, cetățenii din cartierul Mîndrești se încălzesc cu sobe sau centrale. Va trebui să se hotărască ce sistem de încălzire se va utiliza pe zone sau pe cartiere”, a spus Popescu. Primarul Decebal Bacinschi a recunoscut că nu există la nivelul Focșaniului o strategie privind încălzirea populației pe timp de iarnă. „Avem doar un plan energetic întocmit în 2003, cu fonduri PHARE, nu și o strategie. Cred că trebuie elaborată o astfel de strategie pentru a ști în ce direcție ne îndreptăm. De asemenea, vor trebui strategii și pe alte domenii de activitate, cum sînt transportul local sau iluminatul stradal”, a spus Bacinschi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?