Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637
Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637

Vaccinarea romilor, un eşec


Campania de vaccinare a copiilor de etnie romă din Mărășești și Slobozia Bradului a fost un eșec total, vinovați fiind inclusiv medicii care nu s-au implicat în desfășuarea acțiunii. Responsabilii din cadrul Autorității de Sănătate Publică au declarat că au fost vaccinate 312 persoane, majoritatea adulți care au dorit să nu contacteze vreun virus gripal. „Doar trei medici au răspuns la invitația noastră de a ne susține în campania de vaccinare. Ne-au ajutat doi medici din Mărășești și cel din Slobozia Bradului, care deservește aproximativ 4.000 de oameni. Nu știm de ce la Mărășești nu am reușit să ducem la îndeplinire ceea ce ne-am propus prin această campanie. Aici au fost vaccinate cele mai puține persoane. Trebuie să găsim soluții pentru rezolvarea acestor probleme, astfel încît să reușim să vaccinăm persoanele de etnie romă, în special pe copii”, a precizat doctorița Marina Maiorov, directorul adjunct al ASP. Ieri, la finalul campaniei de vaccinare, la sediul Autorității, a avut loc o întîlnire a medicilor de familie, asistenților și mediatorilor sanitari din majoritatea orașelor și comunelor care au comunități de romi. În cadrul discuțiilor s-a subli-niat rolul important pe care îl are asistentul comunitar și mediatorul sanitar. Avînd în vedere că sînt singurii care se pot apropia de romi, ei trebuie să-i convingă pe aceștia că vaccinurile sînt benefice, mai ales pentru copii. Romii, indiferent de vîrstă, trebuie vaccinați împotriva tuberculozei, a difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomelitei și a hepatitei B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?