Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Traian Băsescu este un capitol încheiat


La ședința de ieri a Parlamentului, președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că Traian Băsescu trebuie suspendat, fiind „un capitol încheiat” și a propus demararea unui „mare proiect național” prin care să se pună bazele unei noi Românii. Președintele PSD l-a acuzat, totodată, pe Traian Băsescu, de faptul că a încălcat Constituția, folosindu-se de institu-țiile statului pentru acțiuni de șantaj și intimidare a judecătorilor Curții Constituționale. El a arătat că se-natorii și deputații au de dus la îndeplinire o sarcină „istorică, de cotitură”, pentru democrația românească. Liderul social-democrat a declarat că acum este momentul ca actuala clasă politică să pro-pună un „mare proiect național”, „cu un regim politic mai credibil, cu o justiție adevărată, cu vot uninominal, cu o descentralizare profundă”. „Votul nostru nu este despre destinul politic al lui Traian Băsescu. Este un vot asupra viitorului democrației românești”, a spus Geoană. La rîndul său, premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că votul Parlamentului este un drept constituțional al Legislativului care presupune încheierea procesului de suspendare. El i-a cerut șefului statului să își respecte decizia de a demisiona și de a întrerupe contactul cu instituțiile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?