Ediția: Miercuri 5 iunie 2024. Nr. 6642
Ediția: Miercuri 5 iunie 2024. Nr. 6642

Senatorul Tîlvăr intervine pentru Spitalul Judeţean


Senatorul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr, a depus, luni, o interpelare la adresa ministrului Sănătății, Eugen Nicolăescu, căruia i-a cerut să doteze Spitalul Județean de Urgență „Sfîntul Pantelimon” din Focșani cu un aparat cu rezonanță magnetică nucleară. Senatorul vrîncean și-a motivat solicitarea arătînd că în acest moment, mulți focșăneni parcurg distanțe foarte mari pentru a-și face un astfel de examen la alte spitale din țară. „În felul acesta, mulți focșăneni ar fi scutiți de lungile și costisitoarele drumuri la alte spitale din țară, iar cazurile care reprezintă urgențe medico-chirurgicale ar putea fi rezolvate într-un interval de timp care ar putea fi hotărîtor în ceea ce privește viața unor pacienți”, a spus senatorul Angel Tîlvăr. Acesta i-a mai solicitat ministrului Nicolăescu, acordarea unui set de analize gratuite pentru pensionari. „Pensionarii bolnavi cronici sînt nevoiți să aștepte luni de zile pentru efectuarea unui set de analize gratuite. I-am cerut ministrului Sănătății să-mi comunice care sînt măsurile pe care le va lua pentru eliminarea perioadei de așteptare pe care persoanele îndreptățite sînt nevoite să o suporte ca să aibă acces la analize gratuite”, a mai spus senatorul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?