Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

ANS dă bani pentru repararea poligonului de tir


Agenția Națională de Sport va finanța Clubul Sportiv Unirea Focșani pentru a efectua lucrări de reparații la instalația de încălzire de la Poligonul de tir din Focșani. Prezent la Focșani, la ședința de bilanț a Direcției de Sport Vrancea și a CS Unirea Focșani, directorul general Ion Pandele a rămas impresionat de stadiul în care se află Poligonul de tir unde se pregătește zilnic campionul european și mondial, Alin Moldoveanu, primul român calificat la Jocurile Olimpice din 2008. Åžeful Direcției de Sport Vrancea, Petre Plopeanu ne-a declarat ieri că Agenția Națională de Sport va trimite o sumă de bani prin care Poligonul din Focșani va fi reparat, iar clubul Unirea Focșani va primi un microbuz pentru sportive. Petre Plopeanu, șeful Direcției, a precizat că „ne mîndrim cu rezultatele obținute. Sîntem apreciați de Agenția Națională de Sport pentru activitatea depusă și performanțele obținute, activitatea noastră îndreptîndu-se în special pe două ramuri, sprijinirea sportului de performanță și sportul pentru toți. Calificativul de «excepțional» pe care l-am primit spune totul despre munca depusă la Direcția de Sport”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?