Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

O nouă serie de cursuri pentru profesorii de la ţară


Unitatea de Management a Proiectului pentru Învățămîntul Rural organizează o nouă serie de cursuri pentru dascălii care predau în mediul rural și au nevoie de a doua specializare pentru a avea catedră completă. Ionuț Dănișor, economist în cadrul Unității Județene de Implementare a Proiectului (UJIP) a precizat că aceste cursuri sînt organizate numai pentru profesorii de la sate care sînt licențiați pe o anumită disciplină, dar ei predau și altceva decît au studiat în facultate. Profesorii interesați trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fi predat minim doi ani, din ultimii trei, într-o școală din mediul rural, să aibă domiciliul în mediul rural, să aibă maxim 50 de ani, să predea disciplina la care doresc să se formeze. Ierarhizarea soli-citărilor de înscriere se va realiza în funcție de gradul în care sînt îndeplinite criteriile de mai sus, locurile disponibile fiind completate în consecință. Candidații admiși vor semna un contract prin care se obligă ca, după absolvirea programului de formare, să predea încă cel puțin 4 ani într-o școală din mediul rural. „Se pot înscrie dascălii care au studii superioare de lungă durată, finalizate cu diploma de licență, iar detaliile legate de programele de formare disponibile, universitățile participante, modalitățile de înscriere, precum și criteriile de admitere le puteți obține de la biroul U.J.I.P, din cadrul Inspectoratului Åžcolar Județean, sau la telefon 0237/612690, 0724/567682”, a declarat Ionuț Dănișor. Pentru a-și depune dorarul candidații trebuie să aducă următoarele documente: o cerere tip, un formular de înscriere tip, diploma de bacalaureat sau diploma echivalentă cu aceasta în original sau copie legalizată, diploma de licență sau echivalenta acesteia în original sau copie legalizată, foaia matricolă pentru ultimele studii absolvite, certificatul de naștere, în copie legalizată, adeverința me-dicală tip M.S. 18.1.1., din care să rezulte că este apt pentru programul de formare la care candidează, care trebuie să conțină examenul clinic și pe verso serologia sîngelui și examenul radioscopic pulmonar, trei fotografii tip buletin de identitate, B.I sau C.I în copie, din care să rezulte adresa de domiciliu, copie după certificatul de căsătorie, pentru candidatele căsătorite, adeverință de la locul de muncă din care să rezulte disciplinele predate, precum și o copie după cartea de muncă. De menționat că persoanele acceptate la aceste cursuri trebuie să se înscrie la facultățile desemnate de Ministerul Educației și Cercetării, pînă cel tîrziu 31 ianuarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?