Reprezentanții PSD și PRM au determinat respingerea de Comisia Juridică din Camera Deputaților a propunerii legislative de modificare a legii CNSAS inițiată de liberali. Pro-punerea a fost respinsă, fără a mai avea loc dezbateri pe marginea proiectului inițiat de către deputatul PNL Gabriel Sandu. Reprezentanții PD s-au abținut de la votarea proiectului pe motiv că modificările propuse nu fac referire la protejarea vieții private a persoanelor implicate. De altfel, din aceeași cauză, nici Guvernul nu a fost de acord cu textul. Deputatul liberal propunea ca în termen de 60 de zile de la preluarea dosarelor, CNSAS să publice, pe propria pagină de Internet, conținutul scanat al documentelor privind persoanele care intră sub incidența legii Consiliului. Executivul a motivat că s-ar da publi-cității inclusiv date cu privire la viața personală a unor persoane, ceea ce este în contradicție cu reglementările Constituției. În același timp, Comisia juridică a Senatului are în dezbatere o ordonanță a Guvernului de modificare a legii CNSAS, în sensul eliminării sintagmei de poliție politică.