După ce cu un an în urmă apele i-au mistuit gospodăria, anul acesta, Ginei Radu, de 40 de ani, din Vadu Roșca, i-a fost sortit să trăiască o altă nenorocire. Femeia a rămas fără antebrațul mîinii drepte, în urma unui accident nefericit întîmplat la moară. „Pur și simplu m-am trezit cu mîna prinsă și atrasă în valțul morii. N-a fost posibil să fie recuperată mîna și pusă la loc, pentru că s-a tocat. Eu am fost toată viața o femeie foarte activă și acum, cel mai greu îmi este cînd văd că am ajuns să fiu mereu dependentă de cineva, pentru cele mai obișnuite lucruri care trebuie făcute”, a explicat Gina. Pentru transplantul de piele de care are nevoie pentru ca ulterior să i se monteze o proteză, femeii îi trebuie un balon de silicon, necesar efectării unei expandări tisulare. Acesta costă însă 400 de Euro, bani pe care nu îi are și pentru care apelează la bunăvoința semenilor ce vor să o ajute. Chiar dacă vara trecută a trăit pe pielea ei disperarea de a-și vedea tot avutul dus de ape, Gina, martoră a nenorocirilor petrecute la Vadu Roșca, a avut puterea de a lua viața de la capăt. S-a gîndit că atîta timp cît are două mîini și un cap pe umeri, va reuși, împreună cu soțul și cei trei copii ai săi, să-și refacă existența și să-și liniștească sufletul. Din inundațiile de anul trecut a ieșit efectiv cu hainele de pe ea, mulțumind cerului – la fel ca mulți alții – că cel mai important lucru, viața ei și a celor dragi, nu au fost luate de puhoaie. Din tot ce-a agonisit o viață a rămas cu te miri ce și mai nimic. I-a fost repartizată o casă construită de Becali la Vulturu și a început să o amenajeze după puteri astfel încît să o transforme într-un cămin confortabil. Cel mai greu a fost să treacă peste faptul că apele au stricat moara, distrugînd practic singura sursă de venit a întregii familii. „A fost inundată. S-a stricat, a ruginit. Am spus să facem tot efortul s-o reparăm și aproape toate economiile noastre le-am folosit pentru asta. Anul ăsta ne-am chinuit s-o aducem din nou în stare de funcționare și am reușit. Ne-am bucurat mult, pentru că să crești trei copii nu-i așa de ușor, iar moara era sursa noastră de cîștig. Dar… numai bine ce am reparat-o și mi-am tăiat eu mîna…”, a spus Gina. Oricine o vede, știe instinctiv că această femeie este puternică. Ea însăși povestește că a fost întotdeauna foarte activă, că îi plăcea să muncească și că nu a crezut niciodată în superstiții. „N-am crezut pînă cînd s-a întîmplat nenorocirea cu mîna. Tocmai ne liniștisem oarecum, ne echilibrasem după inundațiile de anul trecut. Åži am pățit-o din nou, și anul ăsta”, a explicat Gina. Data fatidică: 6.06.2006! Niciodată nu i-a trecut prin cap Ginei că îi va fi sortită o asemenea suferință. Acum, cînd privește în urmă, mai că ar crede că momentul nenorocirii nu a fost deloc întîmplător cu toate că nu va înțelege vreodată de ce i s-a întîmplat tocmai ei. Era în data de 6.06.2006. Zi privită cu indiferență de unii, dar cu teamă de oamenii convinși că cei trei de 6 puși la un loc vor aduce numai nenorociri. „Eu nu sînt superstițioasă așa că n-am crezut așa ceva. În ziua respectivă soțul meu muncea la casă și eu m-am dus la moară. Am început să lucrez și pur și simplu mîna mi-a fost prinsă și m-am trezit atrasă în valțul morii. Nu mai știu ce s-a întîmplat în acele momente. Åžtiu că cineva a oprit motorul și am fost dusă cu salvarea la spital. Antebrațul nu a putut fi pus la loc pentru că s-a tocat”, a povestit Gina, explicînd că pe ciotul rămas i-a fost transplantată piele de pe picior și că, deși s-a vindecat, circulația sîngelui încă nu este bună. „Din cauza asta nici mîna stîngă nu prea pot s-o folosesc, este mereu umflată. Acum, domnul doctor Savin mi-a spus că pielea cu care a fost învelit ciotul de la mîna dreaptă nu rezistă la montarea unei proteze și de aceea trebuie să-mi preleveze piele de la burtă. Pentru asta, am nevoie de o pungă siliconică (balon de silicon-n.r.) care să-mi fie introdus sub pielea de pe burtă și care să extindă pielea (expandare tisulară-n.r.) așa încît să fie suficientă pentru transplant. Punga asta există, dar costă 400 de euro și, după atîtea prin care am trecut, chiar nu mai avem de unde să mai luăm bani”, a spus Gina. Întreaga familie a fost afectată de întîmplarea nenorocită care a lăsat-o pe biata femeie fără mîna dreaptă. Însă Gina a găsit în interiorul sufletului ei puterea de a merge mai departe, reușind să-i facă să se obișnuiască cu ideea și pe soț și pe cei trei copii de 17, 14 și 7 ani. Din două mîini care au mîngîiat, au crescut copii, au muncit, au apărat, Ginei i-a rămas acum doar una. Stînga. Åži o viață care totuși, trebuie să meargă mai departe… „Dependența e adevărata nenorocire” Gina mărturisește că cel mai dificil este să facă față dependenței de altcineva, lucru nedorit, dar impus de starea în care se află. În cele cîteva luni care au trecut de la nefericita întîmplare, femeia a înțeles cît de ușor trecem cu vederea, atunci cînd sîntem sănătoși, peste toate micile gesturi ce ni se par mai mult decît firești. Încheiatul și descheiatul unor nasturi, agățatul rufelor pe sîrmă, trasul unui fermoar, legatul șireturilor, cusutul, gătitul, etc., toate sînt îndeletniciri pe care le realizăm îndeobște cu gesturi la care nici nu ne gîndim, atît de firești ni se par. Dar ia încercați să faceți toate acestea, dintr-o dată, doar cu o mînă. Åži aceasta să fie și stînga ! „Acum sînt încadrată în gradul II de handicap. Dar știți, cînd văd că sînt dependentă, atunci cad în depresie. E nenorocire să știi că-ți vin copiii la masă și tu nu poți să tai o ceapă, să cureți un cartof… Rufele nu le mai agăț, le întind fără să le mai prind cu cîrlige, iar la încheiat, descheiat mă ajută soțul sau copiii. Dar pur și simplu îmi vine să înnebunesc cînd trebuie să ies în drum și să rog cîte o vecină să-mi curețe legumele pentru gătit”, a explicat femeia. Gina are însă puterea să spere și să creadă că nu peste mult timp va putea să folosească o proteză. Doar că după inundații, refacerea căminului, spita-lizări și apoi începutul școlii pentru trei copii nu au mai rămas bani și pentru ea. Începutul recuperării sale depinde de efectuarea unei expandări tisulare, ceea ce nu este posibil fără acel balon de silicon, care costă 400 de euro. „Dacă va exista cineva care să do-rească să mă ajute, i-aș rămîne recunoscătoare. Nu vreau să ajungă banii la mine, efectiv. Cei care vor să mă ajute îi pot duce direct la domnul doctor Savin, de la Spitalul Județean care ar putea să comande astfel punga siliconică (balonul de silicon -n.r.)”, a precizat Gina. Cine dorește ca prin dona-țiile sale, s-o ajute pe mama a trei copii să-și recapete funcționalitatea mîinii drepte, poate s-o facă, de asemenea, la sediul redacției noastre. Orice sumă de bani, cît de mică, este pentru această femeie mană cerească.
