Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

Un tînăr din Urecheşti căutat de poliţişti


Polițiștii din comuna Urechești caută un tînăr din localitate, acesta fiind principalul suspect în comiterea unei infracțiuni de viol, reclamată acum o săptămînă. Oamenii legii l-au căutat pe Marian Benguș, (21 ani), prin toată comuna și au solicitat ajutorul polițiștilor din comunele învecinate, după ce au constatat că tînărul a dispărut de la domiciliu. „Încă nu am stabilit unde se află tînărul. Imediat după ce a fost înregistrată plîngerea, am început cercetările. Deocamdată, ancheta se desfășoară sub aspectul comiterii infracțiunii de viol. În verificările efectuate în această cauză au fost angrenate mai multe Posturi de Poliție, fiind posibil ca băiatul să se ascundă la rudele sale, din comunele învecinate”, au spus polițiștii. Reamintim că acum o săptămînă, o tînără de 16 ani, din comuna Urechești, a reclamat la Postul de Poliție faptul că a fost batjocorită de un consătean aflat sub influența băuturilor alcoolice. Polina P. le-a spus polițiștilor că a fost luată cu forța de pe drum și apoi violată de Marian Benguș, un tînăr care se afla la băut împreună cu prietenii săi, la un bar din comună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?