Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Desemnaţi-l pe cel mai popular personaj public!


Cel mai citit cotidian din județ, „Monitorul de Vrancea”, și revista de publicitate „Pulsul Vrancei” te invită la o nouă provocare: desemnarea celui mai popular personaj public vrîncean. Este vorba despre concursul „Cel mai popular din Vrancea”, pentru cinci domenii de activitate: politică, afaceri, medicină, educație și administrație publică. Începînd de astăzi și pînă pe 18 aprilie, toți vrîncenii au ocazia de a-și desemna favoriții, decupînd talonul publicat în „Monitorul de Vrancea” și depunîndu-l în urna special amenajată în incinta supermarket-ului „Mara” sau votînd pe site-ul www.pulsulvrancei.ro. După 18 aprilie, vrîncenii își vor vota preferații, stabiliți în urma nominalizărilor, pentru fiecare domeniu fiind aleși primii cinci, în ordinea punctajului. La marea extragere din data de 12 mai, participanții la concurs vor avea ocazia de a cîștiga super premii, toate taloanele depuse de vrînceni participînd la extragere. Este vorba despre două telefoane Nokia 2600, oferite de firma „Lexor”, o excursie în Grecia, oferită de „Travel Agency”, un aspirator sau un DVD. „Cei care votează au ocazia de a primi premii la extragerea din 12 mai, cînd va avea loc și super-show-ul de premiere a cîștigătorilor. Primii trei clasați, la fiecare categorie, vor primi diplome și trofee din partea organizatorilor. De asemenea, în cadrul spectacolului de premiere se va lansa și colecția de vara a Casei de modă Nausica, «Frenetique»”, a declarat Bogdan Ghimpu, co-organizator al concursului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?