Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

Miloşevici a fost îngropat în grădina casei sale


Slobodan Miloșevici a fost înhumat sîmbătă la Pojarevaț, orașul său natal, aflat la 70 de kilometri de Belgrad. Funeraliile au avut loc chiar pe proprietatea familiei Miloșevici. Soția sa, Mira Markovici, și cei doi copii ai lor, Marko și Maria, nu au fost prezenți la ceremonie. Slobodan Miloșevici a murit sâmbăta trecută la centrul de detenție al Tribunalului Penal Internațional de la Haga, iar autoritățile de la Belgrad au refuzat să îi organizeze funeralii naționale. Comemorarea lui Miloșevici a început la Belgrad, unde 50.000 de oameni s-au adunat în fața vechiului Parlament Federal. Mulțimea a scandat minute în șir numele fostului președinte iugoslav. Cortegiul funerar a plecat la orele 15.00 către Pojarevaț. Profund îndurerați, mii de sârbi i-au adus un ultim omagiu celui pe care l-au considerat un erou național. Funeraliile, prevăzute pentru orele 16.00, au avut loc trei ore mai târziu. Așa cum și-a dorit, mormântul i-a fost săpat sub un tei secular din grădina casei, acolo unde tânărul Slobodan a sărutat-o prima dată pe Mira Markovici, cea care urma să-i fie soție și consilier politic. Acuzată de trafic de influență și refugiată în Rusia, Mira nu a venit la înmormântare, deși Guvernul sârb a retras mandatul de arestare emis pe numele ei. Autoritățile de la Belgrad au avertizat-o că îi vor confisca pașaportul și că vor redeschide ancheta. Nici fiul lui Miloșevici, Marko, exilat și el în Rusia, nu a venit la funeralii. Înainte ca sicriul să fie coborât în groapă, un membru al familiei a citit două scrisori, una din partea soției, alta din partea fiului său. Slobodan Miloșevici a fost judecat de Tribunalul Penal Internațional de la Haga pentru genocid și crime de război în Bosnia, Croația și Kosovo. Dacă ar fi fost găsit vinovat, fostul lider iugoslav risca să fie condamnat la închisoare pe viață.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?