Cinci copii din Adjud, cu vîrste între 1și 8 ani, suferă de frig și foame alături de mama lor, într-o magherniță în care au fost îngăduiți de un cetățean milos. Prichindeii și mama lor, Elena Costandache, de 25 de ani, au fost bătuți crunt și alungați de acasă în urmă cu o lună, de propriul tată. „Ne-a bătut mereu. Dădea cu palmele, cu papucii, arunca cu farfurii după noi… Ne era frică de el, ne ascundeam prin porumb sau fugeam de acasă, cu mama”, a povestit Mariana, cea mai mare dintre cei cinci frați. Disperată, mama ei face apel către autoritățile orașului să o ajute cu un adăpost în care să-și poată crește liniștită prichindeii. S-a măritat la 15 ani. E drept, mai mult din nevoie… Dragostea, aceea adevărată, delicată, ocrotitoare, înălțătoare, care unește îndeobște femeia cu bărbatul, n-a avut cînd s-o cunoască. S-a mutat pur și simplu din sărăcia părintească în altă sărăcie, garnisită însă cu violențe de nedescris. Constantin, cel care a luat-o de la părinți cu peste 10 ani în urmă, a început să-și demonstreze amorul prin brutalități cărora biata Elena nu avea cum să le facă față. A îndurat și a tăcut. N-a avut curajul să se împotrivească. Åži cînd spaima devenea prea mare și durerea prea adîncă, își lua copiii și fugea. „Tot necăjită am fost și acasă, dar măcar, cît am stat la ai mei n-am avut parte de așa scandaluri. Aproape 11 ani am trăit cu el (cu Constantin – n.r.), și am dus o viață de calvar. De la început a fost așa. Eram gravidă cu primul copil cînd aluat toporul și l-a săltat deasupra mea… La ai mei am trăit necăjiți, dar bătăi n-am văzut”, spune Elena. Femeia nu va putea uita vreodată cele trăite într-un deceniu alături de tatăl copiilor ei. A îndurat toate umilințele cu care o cadorisea Constantin fiind convinsă că oricum, nu are unde să se ducă, unde să se ascundă, cu cinci copii agățați de fuste… La un moment dat Elena a făcut reclamație la poliție. Constantin a fost condamnat la șase luni de pușcărie pentru că și-a lovit familia dar s-a întors cu același nenorocit nărav. „Tot mereu venea beat acasă și începea scandalul. Spărgea tot, a distrus toate lucrurile pe care am mai reușit și eu să le cumpăr… Dădea în mine cu pumnii, cu picioarele, cu ce apuca. Mi-a smuls părul din cap și mi l-a băgat pe foc. Bătea și copiii, n-avea nici o milă. Spărgea geamurile la casă și ne înjura de auzeau toți vecinii”, povestește Elena. După fiecare copil născut, sărmana femeie credea că omul său se va mai potoli. A sperat că va veni ziua în care va putea pune liniștită capul pe pernă, fără să mai fie tîrîtă și izbită de toate colțurile odăii… Nici o suferință nu era însă mai mare decît să-și vadă copiii tremurînd de frică și urlînd de durerea loviturilor cu care tatăl lor îi „mîngîia” cu generozitate. „Ne era tare frică de tata. Venea beat și ne bătea. Ne ascundeam pe unde puteam. Fugeam prin porumb sau plecam pe stradă cu mama.”, spune Mariana, cea mai mare dintre cei cinci prichindei. „Mă bătea cu papucii și cu picioarele”, a șoptit și Alexandru, de doar trei anișori. „Evacuarea, că-mi aduc altă femeie!” Pe 11 februarie a.c. Elena cu toți cei cinci copii ai săi a fost scoasă în șuturi din casă, fără să i se permită să ia cel puțin hainele copiilor. În acel moment femeia s-a decis să meargă unde-o vedea cu ochii, numai lîngă bărbatu-său nu. „Cu cîtva timp înainte de ziua aceea începuse să nu mai zică decît atît: «hai, evacuarea, că-mi aduc altă femeie». Ne-a bătut iar, a făcut scandal, știu toți vecinii, și ne-a scos pe toți în stradă. Chiar și pe sora lui, care-i pitică, handicapată, și pe care tot eu o îngrijesc, că mi-i milă… A bătut-o și pe ea, săraca, minge a făcut-o! Am venit aici, la sora mea care stă și ea cu gazdă. Stăm toți într-o cameră. Copiii îi culc pe pat iar eu cu cumnata dorm pe o ladă. În patul celălalt doarme soră-mea cu copilul ei. E tare greu”, explică Elena. La ora cînd reporterii „Monitorului” i-au vizitat, cei cinci prichindei ai femeii se încălzeau, îngrămădiți unul într-altul, sub o plapumă umedă, mizeră. În cameră nu există sobă, dar ei sînt bucuroși că au totuși măcar un acoperiș deasupra capului. Ne priveau timizi, speriați, conștienți că ceva, ceva tot s-a schimbat în viața lor: nu-i mai bate nimeni. Totuși, prea multele violențe la care au fost supuși nu au trecut fără să lase urme. Una dintre fetițe, Andreea, se leagănă aproape continuu, precum copiii din leagăne. „Așa face ea mereu, că și eu am legănat-o cînd era mică și cred că a rămas cu obicei”, spune Elena. Casa în care au fost îngăduită împreună cu copiii nu are decît două odăi. Mici și mizere, în care locuiesc în total 14 persoane. Cinci dintre ele alcătuiesc familia proprietarului, familie în care există deja o persoană cu handicap. Două dintre copilele Elenei sînt la școală, în clasa I și a III-a și nu prea au unde să-și mai facă lecțiile. Nici hăinuțe nu au și nici încălțări, iar de mîncat, mănîncă ceea ce le poate cumpăra mama lor dintr-un ajutor social și o alocație. „Am luat-o și pe cumnată-mea cu noi, că și pe ea a dat-o afară. Mi-e milă, e handicapată, n-are nici un ban și n-am putut s-o las. Cred că are și ea niște drepturi, ar trebui să primească niște bani că n-a vrut ea să se nască așa, pitică. Dar nimeni nu i-a spus ce și cum să facă asta”, povestește Elena. Într-adevăr, Paraschiva Mărcuță, sora lui Constantin, are 27 de ani și pare să aibă nanism. Spune că nu are certificat de încadrare în vreun grad de handicap, nimeni nu i-a pus pînă acum vreun diagnostic și nici nu a beneficiat de vreun tratament. Acum, că a fost dată afară din casă de propriul frate, a rămas să-și ducă zilele pe drumuri, fără nici un venit. Åži nu este în stare deloc să se descurce. Dacă n-ar fi fost Elena, care s-o îngrijească așa cum își îngrijește copiii, probabil că biata fată ar fi ajuns să îngroașe rîndurile oamenilor străzii… „Ajutați-ne cu un adăpost” Elena nu mai poate rămîne mult timp în casa în care a fost primită. Sînt prea mulți acolo și, vrea nu vrea, tot se iscă discuții. Spune că a făcut cerere la primărie pentru o locuință în care să-și poată crește liniștită micuții, dar pînă acum nu a primit nici un răspuns. „Primarul mi-a zis să merg să caut eu o locuință, am și găsit dar tot degeaba. Sînt multe apartamente și garsoniere libere la blocuri dar pînă acum mie nu mi s-a dat nici unul. Aici nu mai putem rămîne multă vreme și nu știu unde o să ne ducem, ce-o să facem. Îi rog din suflet pe toți care pot să ne ajute. Să nu mai ajungem niciodată înapoi la scandaluri și bătăi”, imploră sărmana. Murdari și înfrigurați, copiii ei asistau la toată discuția cu ochii larg deschiși a speranță. Nu au haine să iasă afară, la joacă, și nici nu au jucării cu care să-și aline celelalte lipsuri. Sînt copii necăjiți, prea necăjiți, care așteaptă de la noi un pic, măcar un pic de ajutor…
