Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

Pădurarul statului prins la tăiat în pădurile particulare


Pădurarul Ion Bucur, din cadrul Ocolului Silvic Gugești, va fi cercetat de organele de poliție după ce a fost descoperit de Corpul de Control al Direcției Silvice că a tăiat fără acte atît din pădurea statului cît și din cele particulare. Verificările au început după ce mai mulți localnici din Cîrligele au reclamat tăieri ilegale din pădurea pe care o dețin. Numai din pădurea acestora s-a tăiat fără acte peste 20 metri cubi de lemn. Cercetările s-au extins și la tăierile din pădurea statului de care răspundea Ion Bucur. O delegație de la București, condusă de directorul Direcției de Fond Forestier din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor, Dan Aldea, a verificat ieri situația din punctul Valea Neagră. Potrivit șefului Biroului de pază din cadrul Direcției Silvice Focșani, Ion Ioniță, pădurarul a tăiat în pădurea statului de lîngă Schitul Dălhăuți o cantitate de trei mai mare decît cea trecută în acte. „Dacă în actul inițial de punere în valoare era trecută o cantitate de 72 metri cubi, în urma verificărilor a rezultat o cantitate de 267 metri cubi, de trei ori mai mult. În continuare am trecut și la verificarea altor partizi în unitatea de amenajare de la Valea Neagră.Față de 29 metri cubi, noi am găsit 106 metri cubi de lemn. În această zonă s-a revenit cu ciocanul de marcat. Marcarea inițială a fost în luna octombrie și încă una în ianuarie”, a afirmat Ion Ioniță. Reprezentantul RNP, Gheorghe Vulcan a precizat s-a folosit abuziv ciocanul de marcat. În loc de tăieri de igienă, cum era trecut în studiu, s-au marcat arbori valoroși și s-au lăsat arbori din specii mai puțin valoroase. „Fapta dumnealui, prin folosirea ciocanului în alte lucruri decît în delegația de marcare și prin neînscrierea arborilor marcați într-un carnet de inventariere care să facă obiectul unui act de punere în valoare este sancționată de legislația silvică, mergînd pînă la răspundere penală. Organele de cercetare penală vor stabili vinovăția altor șefi ierarhici ai dînsului care ar fi avut obligativitatea să îl controleze, să îi indice exact cît și cum să marce și la modul general, pe raza unei comune”, a afirmat Gheorghe Vulcan. Pădurarii vrînceni au precizat că ultimele tăieri ilegale au fost sesizate Poliției. Urmează ca după definitivarea cercetărilor și stabilirea prejudiciului, cazul să fie înaintat către Parchet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?