Peste două luni, la 25 decembrie 2005, se vor împlini 16 ani de la ceea ce a intrat în istorie sub denumirea de procesul Ceaușescu. Așa cum am arătat la emisiunea Zigzag cu Ion Cristoiu, difuzată duminică, 20 noiembrie, 2005 pe Antena 3, acest proces va rămîne în istorie nu numai ca deplină întruchipare a Justiției aberante, dar și ca expresie a nenorocirii ce se poate abate asupra Justiției cînd aceasta e obligată să răspundă comenzilor politicului. Pentru că, indiscutabil, toate gravele, incredibilele încălcări ale normelor unui proces echitabil, corect au fost sfidate în 25 decembrie 1989 pe fondul creat de presiunea opiniei publice, dar mai ales de influența politicului asupra Justiției. Statul nostru de drept sau pretinsul nostru stat de drept își are rădăcinile într-o încălcare a grosolană a statului de drept: Procesul Ceaușescu. S-a discutat în ultimul timp foarte mult despre necesitatea unei Justiții independente, care să acționeze fără nici o influență exterioară. O dezbatere impusă de o realitate: Puterea actuală, deși a denunțat, în campania electorală, ingerința fostei Puteri în actul de Justiție, se dedă și ea la aceleași practici. Telefoane date Parchetului de către primul ministru, transformarea luptei împotriva corupției într-un prilej de răfuială politică, asalturile împotriva Curții Constituționale și a CSM. Desigur, mijloacele de influențare a Justiției nu mai sunt de primitivismul celor care și-au spus cuvîntul în cazul Procesului din 25 decembrie 1989. Nu mai sunt nici cele care a au acționat în cazul Procesului CPEx din 1990-1991. Împreună cu general magistrat în rezervă Ion Panaitescu am discutat în emisiune cazul Ioan Ursu. Fostul membru al CPEx participase la celebra ședință din 17 decembrie 1989. O ședință a cărei stenogramă, document dubios, fără valoare juridică decisivă, dar folosit ca principală probă a acuzării, a fost principalul motiv de condamnare a tuturor celor prezenți. Cu o singură excepție: Ioan Ursu. Acesta n-a mai fost trimis în proces (ulterior zbughind-o din țară!) la intervenția lui Silviu Brucan, care și-a argumentat gestul prin faptul că Ioan Ursu ajutase dizidența cu informații din interior. Din cîte se vede, ca și în cazul Procesului Ceaușescu, vîrful de lance al politicului în Procesul CPEx a fost reprezentat de Parchet. Nu întîmplător, de altfel, toți inculpații își amintesc azi de prăpastia dintre comportamentul pe parcursul anchetei și comportamentul judecătorilor pe parcursul procesului. Mijloacele de influențare a Justiției de către politic diferă azi de cele din primii ani ai tranziției. Sunt mult mai subtile. Calul Troian a rămas însă același: Parchetul.
