Viețile copiilor și adulților ce trăiesc în centrele din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea sînt în pericol de moarte din pricina acutei lipse de medicamente. În timp ce șefii de centre nu mai știu cum să facă față nevoilor asistaților și trimit conducerii Direcției referate peste referate iar persoanele instituționalizate au ajuns să ceară ajutor cotidianului nostru, responsabilii asistenței sociale vrîncene trateaza această situație disperată cu indiferență crasă. Reamintim cititorilor că zilele trecute, un copil bolnav de epilepsie din centrul de la Măicănești, Florin Crăciun, a murit în urma unei crize iar sute de alți bolnavi cronici, ocrotiți în instituțiile statului, nu au de luni de zile medicamentele necesare tratamentelor care îi țin în viață ! De menționat că fetele și femeile din centre au ajuns să rupă cearceafurile ca să-și improvizeze tampoane, pentru că în instituții nu există nici măcar vată ! O mulțime de persoane instituționalizate au venit să ceară ajutor „Monitorului”, reclamînd faptul că cei care ar trebui să aibă grijă de ei îi condamnă la suferință, punîndu-le viețile în pericol. Deși sîntem o societate ce trăiește de ani buni în democrație, în Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului încă funcționează legea tăcerii ! Astfel, cu toate că se confruntă cu grave lipsuri din toate punctele de vedere, majoritatea șefilor de centre încă își povestesc necazul sub protecția anonimatului. Reporterii noștri au aflat astfel că în nici un an pînă acum nu s-a întîmplat ca asistații, fie ei copii sau adulți, să nu-și primească medicația numai pentru că Direcția a întîrziat luni de zile să încheie un contract de achiziție de medicamente și materiale sanitare cu vreo farmacie. S-a ajuns astfel ca în majoritatea centrelor – cu atît mai grav că și în cele în care trăiesc bolnavi cronici și persoane cu handicap – să nu existe la ora actuală nici măcar aspirine, ce să mai zicem de medicamentele vitale celor cu afecțiuni neuro-psihice, renale, cardiace, reumatice, hepatice sau de altă natură, ce necesită tratament permanent ! Disperați, șefii centrelor au sesizat acest aspect în repetate rînduri, trimițînd conducerii Direcției nenumărate referate prin care semnalau că viețile persoanelor instituționalizate sînt puse în pericol. Cele mai multe dintre aceste hîrtii au rămas fără răspuns, în timp ce pe unele – ce datează din lunile aprilie, mai, iunie, iulie, august ba chiar și septembrie a.c. – se poate citi clar rezoluția dată și semnată de conducerea Direcției: „Nu avem contract. Bugetul nu mai permite achiziționarea directă” sau „Este necesară încheierea contractului pentru medicamente” sau – culmea nesimțirii ! – se aprobă … „Cu procedura legală de achiziții” , în condițiile în care această procedură presupune un contract încheiat cu un furnizor ! Contract care nu exista ! Lăsați să se descurce singuri în mijlocul dezastrului, șefii de centre s-au văzut nevoiți să recurgă la tot felul de artificii, de care ne-au rugat să nu scriem pentru că nu sînt legale. „Am schimbat anumite medicamente care nu erau necesare, cu altele de strictă necesitate, asta prin bunăvoința farmaciștilor”, a spus unul din șefii de centru din Vrancea. Unii au plătit din propriul buzunar medicamente de strictă urgență în cazurile grave. Alții au ajuns să recurgă la cheta printre salariați sau au făcut datorii consistente la farmaciile care au acceptat, înțelegînd situația, să elibereze medicamente pe baza promisiunilor de achitare ulterioară. Surse din cadrul Åžcolii Speciale Măicănești – unde a murit de curînd un copil în urma unei crize de epilepsie – au spus reporterilor noștri că, din cauza lipsei de medicamente, unele tratamente copiilor au fost înlocuite cu altele, mai ieftine și fără același efect. Åži că la efectuarea tratamentelor injectabile ar da o mînă de ajutor și o fostă asistentă medicală, acum pensionară, ce locuiește vizavi de centru. „Să ne pună la zid și să ne împuște !” Asistații Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională Odobești au reclamat ziarului nostru faptul că au ajuns în culmea disperării din pricina lipsei de medicamente și a materialelor igienico-sanitare. Ei ne-au povestit că farmacia instituției este goală de luni de zile și că au ajuns în situația de a-și vinde hainele sau încălțările ca să-și cumpere medicamentele necesare. De asemenea, femeile au ajuns să rupă cearceafurile, să-și pună chiloți împachetați în loc de tampoane sau pur și simplu lasă să li se scurgă menstra pe picioare pentru că la CITO nu există de luni bune nici măcar vată. „Unele vînd lucruri ca să-și ia vată, dar altele se descurcă cum pot. Folosim cîrpe sau altele în loc de vată”, a declarat Mihaela Dragomir. Elvis Lefter, unul dintre asistații CITO, internat actualmente la Spitalul Odobești, a declarat reporterilor noștri că toți banii pe care i-a cîștigat din munca prestată la atelierul de lumînări a căminului i-a dat numai pe medicamente. Omul este extrem de revoltat pentru că de luni bune face acest „sport” și tot nu-și poate asigura medicația necesară. „Toți banii mei și ai prietenei mele, care este tot asistată, i-am dat pe medicamente că la noi la cămin nu are de unde să ne dea. Zice că nu s-ar fi încheiat nu știu ce contract și că din cauza asta nu avem medicamente. Vreau să vă spun că niciodată nu s-a întîmplat așa ceva și mă gîndesc la colegii mei care sînt prea bolnavi să muncească și care chiar n-au cum să-și facă singuri rost de medicamente”, a spus Elvis Lefter. Alt asistat, Toma Cristea, care suferă printre altele de hepatită cronică, cardiopatie ischemică dureroasă cronică, hipertensiune arterială, gonartroză bilaterală și ulcer gastro-intestinal operat povestește că în vară a fost internat în spital iar la externare, pe 6 iulie a.c., s-a trezit că CITO nu are cum să-i asigure continuarea tratamentului pentru că în unitate nu existau acele medicamente datorită lipsei de aprovizionare. De-abia pe data de 18 iulie, deci după 12 zile de întrerupere a tratamentului, în urma referatului de necesitate adresat DGASPC, au putut fi achiziționate respectivele medicamente. Situația lui a fost rezolvată doar temporar, bolile cronice de care suferă impunînd un tratament continuu pe care bărbatul nu are cum să și-l procure. Grigore Stanciu, asistat al CITO a arătat reporterilor rețeta cu medicamentele care îi trebuiesc și a vrut chiar să o lase ca mărturie fiindcă „oricum nu am ce face cu ea. N-am cu ce să o cumpăr. Eu sînt bolnav de epilepsie, am avut săptămîna trecută crize, aseară a trebuit să-mi facă perfuzie. E grav tare, doctorul ne dă rețetă dar noi n-avem cu ce să cumpărăm. Am auzit că nu dau ăia de la Direcție bani”, a spus omul. Asistații CITO au explicat reporterilor noștri că la fel de prost stau și la capitolul materiale de igienă, că au ajuns să se spele doi cu o jumătate de săpun iar șampon primesc doar cîte un căpăcel. Åži că noaptea în instituție a ajuns să fie ca-n fundul muntelui pentru că nu mai sînt nici becuri pe holuri. „Parcă am fi cîini, nu oameni. Medicamente nu, de spălat nu… Sîntem bolnavi, mulți grav care n-au cum și nici unde să muncească. Dacă tot nu ne mai bagă nimeni în seamă cel puțin să ne ducă la bug, să ne pună la zid și să ne împuște ! Să ne facă săpun pentru societate, dacă tot nu contăm nici un pic !”, a spus Grigore Stanciu. Situație revoltătoare Contactat de reporterii noștri, directorul CITO, Aurel Cristian, a declarat că din luna aprilie a.c. și pînă în prezent a trimis o mulțime de referate Direcției, prin care semnala faptul că asistații sînt în pericol pentru că nu există medicamente. Că aparatul de urgență este gol, că lipsește cu desăvîrșire vata și materialele sanitare, că cei mai mulți dintre rezidenții care au fost bolnavi nu au putut urma tratament medicamentos findcă nu au avut bani să-și cumpere rețetele și că, deși au fost trimise adrese medicilor de familie, nici unul nu a aceptat să înscrie pe listele de pacienți asistații CITO. „La nici una dintre aceste adrese și referate nu am primit răspuns. Am trimis referate prin care am semnalat faptul că aici este situație de criză, că nu avem cum asigura tratamentele pentru asistații care suferă de boli cronice – boli ulceroase, biliare, cardio-vasculare etc. și nici curele terapeutice lunare. Am semnalat că nu există vată, ce să mai zicem de tampoane igienice absorbante cum prevăd standardele !Criza de medicamente a fost sesizată de CITO de cîteva luni bune. Toate drumurile duc și se înfundă la directorul economic care tot de atîta timp «încearcă» să găsească soluții. Avem 74 de bolnavi cronici și circa 50 de asistați cu afecțiuni neuropsihice pentru care medicamentele sînt vitale. Dacă pînă acum nu s-a întîmplat nimic rău e doar pură întîmplare”, a declarat Aurel Cristian. Conducerea DGASPC o aburește La întrebările puse de reporterii noștri, DGASPC a răspuns cumva… aburitor! Nu ni s-a spus nici cînd nici cu ce firmă a fost încheiat vreun contract pentru asigurarea necesarului de medicamente ci numai că licitația s-a „organizat doar pentru medicamentele din aparatul de urgență ; pentru celelalte tipuri de medicamente specifice diverselor categorii de afecțiuni, legislația în vigoare prevede acordarea în mod gratuit și/sau compensat”. Totodată, ni s-a spus că șefii de centre au semnalat faptul că farmaciile nu eliberează întotdeauna medicamente prescrise în mod gratuit sau compensat pentru că nu există în stoc sau și-au epuizat fondurile și în concluzie au fost folosiți înlocuitori pentru medicamentele lipsă. Că acest lucru l-a făcut și șeful de centru de la Măicănești și că Direcția a plătit medicamentele de strictă necesitate copiilor din „alte fonduri sau sponsorizări”. Ni s-a răspuns de asemenea că aprovizionarea cu medicamente a centrelor s-a făcut și se face în funcție de necesități și că fiecare copil sau adult instituționalizat are medic de familie. Nu ne rămîne decît să ne întrebăm dacă cei care au dat aceste răspunsuri au coborît de la înălțimea Direcției ca să vadă vreodată cu ochii lor realitățile din centre.
