Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Ministrul Transporturilor se judecă cu viceprimarul Craiovei


Ministrul Transporturilor, Gheorghe Dobre, se judecă de patru ani cu viceprimarul Craiovei, Gheorghe Nedelescu, cu care este vecin de bloc, în centrul Craiovei, procesul fiindu-i intentat edilului în urma unui incendiu izbucnit în apartamentul acestuia, care a afectat și locuința actualului ministru. Incendiul s-a produs în 21 septembrie 2001, în apartamentul viceprimarului Gheorghe Nedelescu, din cauza unei centrale termice, iar focul s-a extins rapid în apartamentul vecinului, actualul ministru al Transporturilor, Gheorghe Dobre. Pentru a-și recupera pagubele produse de incendiu, estimate acum patru ani la 90 de milioane de lei vechi, familia Dobre l-a dat în judecată pe Nedelescu. La doar cîteva zile după incendiu, în 24 septembrie, viceprimarul Gheorghe Nedelescu a încheiat o convenție cu firma care montase centrala termică, prin care aceasta își asuma responsabilitatea incendiului. Nedelescu a precizat că reprezentanții firmei s-au întîlnit de cîteva ori cu Gheorghe Dobre, însă nu au reușit să ajungă la o înțelegere. La începutul acestei săptămîni, ministrul Gheorghe Dobre, care a mers la Craiova pentru a participa la un botez, a fost atenționat de polițiștii comunitari în momentul în care a încercat să își parcheze mașina pe locul viceprimarului Gheorghe Nedelescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?