Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Gunoi de la Vadu Roşca aruncat pe proprietatea unui focşănean


Un focșănean acuză reprezentanții Primăriei Vulturu că ar fi depozitat moloz de la gospodăriile afectate de inundații din Vadu Roșca, pe proprietea lui, situată în extravilanul comunei. Nicolae Å¢igănuș spune că a achiziționat de curînd terenul și că întîmplător, ieri a constatat că au fost depozitate cîteva remorci de moloz. Focșăneanul afirmă că s-a adresat Primăriei Vulturu pentru a cere explicații, dar a fost dat afară din biroul Primăriei chiar de către secretarul Florin Corneliu Bejan. „La granița satului Călienii Vechi cu Vulturu am cumpărat o suprafață de teren pe care, ulterior, au fost depozitate gunoaie, cauciucuri, bucăți de mobilă, saltele, toate aduse de la Vadu-Roșca. Am luat decizia de a merge la Primăria Vulturu pentru a vorbi cu domnul primar, dar acesta nu era la Primărie și nici viceprimarul. Am găsit totuși secretarul primăriei care m-a dat afară spunîndu-mi că nu sînt informat corect. Am vrut să fac o reclamație scrisă și cînd am cerut o coală de hîrtie, secretarul mi-a spus să îmi cumpăr dacă n-am”, afirmă Nicolae Å¢igănuș. Contactat de reporterii noștri, secretarul comunei Vulturu, Florin Corneliu Bejan, a declarat molozul a fost depozitat doar pe terenurile primăriei. „Nu cunosc să fi fost depozitată vreo remorcă de moloz pe proprietatea privată a cetățenilor. Este adevărat că molozul de la Vadu-Roșca a fost dus pe cîmp în acea zonă deoarece așa s-a stabilit atunci în Primărie, dar numai pe loturile Primăriei. E posibil ca vreun șofer tembel să fi basculat gunoiul în altă parte afectînd astfel proprietatea cetățeanului respectiv, dar e un caz izolat”, a precizat secretarul Bejan. Cît despre incidentul petrecut între el și Å¢igănuș, Bejan a spus că nu este obligat de nimeni să împartă coli de hîrtie și că trebuia să intre în ședință, de aceea l-a rugat pe Å¢igănuș să îl lase în pace. „Cine l-a oprit să nu depună reclamație? Poate să o facă oricînd dorește, iar pe mine nu mă obligă nimeni să dau coli de hîrtie cetățenilor”, a mai spus secretarul comunei Vulturu. În momentul în care reporterii au ajuns în zona unde era depozitat gunoiul de la Vadu-Roșca, unul din canalele pentru desecare era aproape plin de moloz, fapt explicat de secretarul comunei Vulturu ca fiind o soluție de moment. „Este doar un canal folosit la desecare și am dus gunoiul acolo deoarece era o zona liberă a Primăriei. Nu este canal de scurgere a apelor pluviale. Vom strînge gunoiul într-o grămadă mai mare putînd astfel să mai reducem din suprafața ocupată și nici nu se va mai depozita moloz acolo întrucît s-a stabilit ulterior să fie depozitat doar în Vadu-Roșca”, a conchis secretarul Bejan. Nicolae Å¢igănuș ține neapărat să-i fie eliberată proprietatea și spune că va merge la Protecția Mediului dacă problema nu va fi rezolvată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?