Un sondaj INSOMAR dat publicității ieri ne dezvăluie că majoritatea românilor n-ar fi prea tulburați dacă n-am intra în Uniunea Europeană în 2007. INSOMAR nu e o instituție de prea mare încredere în materie de acuratețe a investigării. Nu de puține ori sondajele realizate de această instituție au lăsat neplăcuta impresie a unor încercări de manipulare a opiniei publice de către cercuri oculte. S-ar putea ca și chestia cu integrarea să fie tot o diversiune. Sunt mulți politicieni de la Putere interesați în a crea o stare de spirit favorabilă unui eșec al României în procesul de integrare. Sunt și mulți afaceriști autohtoni care nu văd cu ochi buni pătrunderea pe piața românească a standardelor occidentale, categoric dușmane economiei de pradă practicate de firmele lor. Indiferent de țelul acestei neașteptate curiozități privind reacția românilor la o eventuală amînare a integrării, rezultatele sondajului sunt corecte. Într-adevăr, băștinașii nu văd cine știe ce nenorocire dacă România va intra în Uniunea Europeană nu în 2007, ci în 2008. Ba chiar, dacă ne gîndim bine, sunt și băștinași care nu se cutremură la gîndul că nu vom mai intra de loc. Cauzele acestei stări de spirit sunt complexe. Amănunțita lor trecere în revistă ar cere un spațiu mult mai mare decît cel închiriat unui editorial. Printre acestea, la loc de frunte s-ar așeza absența unei legături făcute de români între admiterea în Uniunea Europeană și viața lor de zi cu zi. Pînă acum, momentul 2007 a fost prezentat românilor, de presă și de politicieni, ca un moment în viitor cînd urmează să se întîmple ceva. Ceva indefinit: nici bun, nici rău. Procesul de admitere și-a spus cuvîntul în realitățile de la noi. Din motive care ne scapă, aceste efecte n-au fost conștientizate de omul de rînd. Poate pentru că terminologia folosită de gazetari și politicieni pentru a descrie procesul de integrare e prea greoaie, dar mai ales prea abstractă. Poate și pentru că o mare parte a populației nu percepe economia de piață și, în consecință, nu vede lumea din perspectiva interesului economic. N-ar trebui să excludem dintre cauze eterna resemnare mioritică. Românii s-au obișnuit, din Istorie, cu gîndul că viața lor nu depinde de ei, de lupta lor, ci de factori care le scapă, percepuți ca o fatalitate. Admiterea în UE e identificată drept un moment care depinde de Dumnezeu. Åži dacă e așa- își spun mulți- ce rost are să te mai zbați?! Dacă o vrea Dumnezeu, intrăm. Dacă nu, nu! Indiferente de cauze, absența unei reacții critice la posibilitatea de a nu intra în Uniune la 1 ianuarie 2007 trebuie luată în calcul de către politicieni. Pentru cei de la Putere, e un semnal că nu va fi un moment de scădere dramatică în sondaje. Pentru cei din Opoziție, e un semnal că nu vor putea folosi eșecul pentru a lovi în cei de la Putere. Există, desigur, și o raportare a stării de spirit descifrate de INSOMAR la interesul național: cel de a intra, totuși, în UE la 1 ianuarie 2007. Dar cine mai ține cont în politica românească de azi de interesul național?
