Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Cadavru ciopîrţit în condiţii misterioase


Localnicii din satul Răiuți, comuna Reghiu, au avut parte de o descoperire macabră, ieri după-amiză, cadavrul dezmembrat al unui bătrîn. Trupul neînsuflețit al lui Vasile Luca, (66 ani) a fost descoperit, întămplător, de un vecin de-al său, într-o casă părăsită. Deplasați la fața locului, polițiștii și procurorii au avut parte de o imagine terifiantă: bărbatul avea capul și mîinile secționate de trup. În timp ce capul bărbatul a fost găsit la mică distanță de corp, brațele lui Vasile Luca nu au mai fost descoperite. Polițiștii nu știu dacă au de-a face cu o crimă sau cu o moartea patologică, cadavrul fiid dezmembrat de animalele sălbatice. O zi normală pentru mocanii din Reghiu avea să se transforme, ieri după-amiază, într-una pe care o vor uita cu greu de acum înainte. Unul dintre bătrînii satului Răiuți, Vasile Luca, dat dispărut de cîteva zile, a fost găsit fără suflare, cadavrul fiind mutilat. Terifianta descoperire i-a revenit lui Neculai Hagiu, un localnic care a mers să vadă cum se mai prezintă una dintre gospodăriile sale, o casă părăsită, amplasată pe coasta unui deal. „Pe la orele unu după-masă, am venit la vale, să iau niște iarbă. Cînd am ajuns în curte, m-am mai învîrtit pe ici pe colo și cînd m-am uitat pe geam în casă, am văzut cadavrul unui bărbat, decapitat și fără mîini. Capul era la jumătate de metru de corp. M-am speriat și am plecat într-o suflare de am anunțat vecinii. Apoi, cînd ne-am întors și ne-am uitat mai bine la el. Am văzut că era nea Vasile, un bătrîn din satul Răiuți. Era și străpuns, în zona pieptului, încît se vedeau prin el toate organele”, a povestit, cutremurat, Neculai Hagiu, un localnic care a descoperit cadavrul. Anunțați despre o asemenea descoperire, sătenii s-au strîns imediat în curtea casei cu pricina. „Chemați de un vecin, am intrat mai mulți săteni în casă. Cadavrul era dezbrăcat pînă la bust. De abia am putut să ne uităm la el. Alte oase au mai fost găsite la vreo 50 de metri de casă. Nu pot să știu cine a făcut una ca asta. Vecinul era cunoscut drept consumator de băuturi alcoolice, dar era o fire pașnică”, a adăugat Sinica Benga, vecină cu victima. „Este vorba despre o moarte suspectă” Sătenii din Reghiu nu cred că moartea lui Vasile Luca ar fi fost provocată de animalele sălbatice, așa cum au lăsat unii dintre anchetatori să se înțeleagă. În opinia lor, cadavrul bărbatului a fost tîrît pînă în acea casă, pentru ca crima să nu fie descoperită prea curînd, iar făptașul să scape. „Bătrînul acesta, (n.r. Vasile Luca), abia putea să meargă. Era cocoșat și nu putea să urce pînă aici. Pe deasupra era și bolnav, iar casa aceasta era părăsită. Nu avea ce să caute acolo. El locuia ceva mai la deal. Cu siguranță a fost omorît și apoi adus aici. Animalele nu aveau cum să tragă de el într-un asemenea mod”, a povestit Adriana Trompac, o altă localnică prezentă la locul crimei. Faptul că polițiștii nu au de-a face cu o banală moarte suspectă o dovedește prezența în satul Răiuți a șefului Inspectoratului de Poliție Vrancea, comisarul Viorel Åžerbănoiu. „S-ar putea să fie vorba despre o moarte patologică, iar cadavrul să fi fost adus în această stare de animalele sălbatice. Vom vedea după autopsie”, a spus comisarul Åžerbănoiu. Procurorii au fost și ei cît se poate de evazivi. „A fost identificat, pe raza comunei Reghiu, cadavrul unui bărbat de 66 ani, din localitate. Este vorba despre o moarte suspectă. Continuăm verificările să vedem dacă avem de-a face cu o crimă. Pînă în prezent nu ne putem pronunța”, a conchis procurorul Constantin Rusu. Cadavrul a fost transportat la SML Vrancea pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cu exactitate a datei și cauzelor morții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?