Ediția: Miercuri 18 Iunie 2025 Nr. 6901

Concurs pentru elevi pe teme de ecologie


Palatul Copiilor Odobești a organizat, la sfîrșitul săptămînii trecute, concursul „Prietenii Naturii”, la care au participat 35 de copii împărțiți în echipaje de cîte 4-5 ecologiști din toate orașele județului. Competiția a avut ca scop stimularea practicării activităților turistice, înțelegerea rolului pe care îl au tinerii în activitatea de protecție a mediului, precum și identificarea unor noi posibilități privind oganizarea și desfășurarea activităților cu caracter ecologic. Totodată, organizatorii au avut în vedere un schimb de experiență între tinerii de la cluburile copiilor din județ și oficialități. Vineri, copiii au fost într-o deplasare la Vrîncioaia, unde au putut vedea medii curate, nepoluate încă, iar sîmbată au participat la concursul propriu-zis care a constat în probe practice și teoretice legate strict de ecologie. La proba teoretică, echipajele participante au trebuit să răspundă unor întrebări din legislația în vigoare referitoare la protecția mediului, iar la cea practică, concurenții și-au testat abilitățile de orientare turistică și au adunat gunoaiele din spațiile verzi. Acțiunea a avut spijinul Primăriei Odobești care, prin viceprimarul Florin Vetrescu, a găsit o locație potrivită pentru desfășurarea probei practice, al celor de la Direcția Județeană pentru Protecția Mediului și al unor oameni de afaceri din Focșani, care au sponsorizat activitatea. „Trebuie să avem grijă de mediul înconjurător” Participanții au fost împărțiți în două categorii de vîrstă și după nivelul de cunoștințe acumulate pe parcursul perioadei de pregătire. Astfel, orașul Panciu a fost reprezentat de echipajul „Arborele Vieții”, condus de profesoara Tatiana Puia, acesta avînd doar reprezentanți ai categoriei „începători”. Palatul Copiilor din Focșani a participat cu echipajul „Ecos” avînd ca îndrumător pe profesoara Margareta Văsii, iar de la Adjud au venit copiii care au alcătuit echipajul „Nufărul”, sub supravegherea cadrului didactic Cati Apostolescu. Clubul Copiilor din Odobești, organizatorul acestei activități, a fost reprezentat de două grupuri de ecologiști, „Floare de Colț”, din partea cercului de protecție a mediului condus de Valeria Chetroiu și „Cetatea Crăciuna” de la ecoturism, îndrumați de profesorul Marius Coatu. Începătorii și avansații au prezentat referate și albume cu fotografii realizate în deplasările lor pe teren, au jucat mici piese de teatru, au recitat poezii, au cîntat melodii legate de combaterea poluării și au învățat cum se recicleaza hîrtia. Proba practică a fost derulată în apropierea rampei de gunoi, mai precis în zona Supuși, din Odobești. Micilor ecologisti li s-au explicat pericolele pe care le impune poluarea mediului înconjurător și au fost învățați cum să protejeze natura de astfel de situații. „Voi sînteți generația de care depinde viitorul nostru. Trebuie să avem planeta curată, proaspătă, viguroasă și plină de viață. Trebuie să avem grijă de mediul înconjurător. Sînteți viitorii ecologiști și totodată viitorii trăitori într-un mediu sănătos, dacă respectați normele de protecție a mediului”, au spus profesorii organizatori. Spre finalul activității ecologice, toți participanții au fost premiați și au primit diplome de merit, cîștigătorii concursului fiind cei de la Clubul Copiilor din Odobești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?