Radu Liciu, de 73 de ani, din satul Tulburea, comuna Chiojdeni, locuiește de ceva timp în fînăria de lîngă casa în care a trăit toată viața. Cu trei ani în urmă, el și femeia lui au dat casa cu act de vînzare, cu clauză de întreținere, unui nepot. În timp ce soția acestuia, Veronica Lici, susține că l-a mutat pe moș Radu în fînărie doar pentru cîteva zile, ca să poată vărui în casă, bătrînul spune că de fapt locuiește acolo „de mult timp”. Adevărul se poate presupune că este, ca de obicei, undeva la mijloc. Cert este că reporterii noștri l-au găsit pe moș Radu în cămăruța din fînărie, gol pușcă de la mijloc în jos și chircit în patul fără așternuturi, îmbibat de urină. Moș Radu nu mai poate povesti despre ceea ce a însemnat viața lui. Din cîte spun sătenii din Tulburea, a fost om așezat, la locul lui, ba chiar șef de echipă pe la fostul CAP. Cu ultima sa femeie, Voica Bocu, trecută acum în neființă, a trăit în concubinaj ani de-a rîndul. Cu ea nu a avut copii și poate că și de aceea bietul om a ajuns în grija rudelor mai îndepărtate. „Åžtiu că are o fată din prima căsătorie, dar cu timpul aceasta s-o fi înstrăinat. Poate și din cauză că el a ținut altă femeie, poate din alte motive, nu știu. Dar nea Liciu a fost om ca toți oamenii, a muncit, a ieșit la pensie… E pensionar CAP acum. Åžtiu că stătea în casă, vedea un nepot de el. N-am auzit să fi fost mutat în grajd sau în fînărie… Acum, cine știe? Probabil că nu se mai simte și face pe el și poate de aceea l-o fi mutat acolo”, a declarat Constantin Micu, fostul factor poștal al zonei. În orice caz, reporterii „Monitorului de Vrancea” l-au găsit pe moș Radu într-o situație nu tocmai firească, acolo unde ne-am fi așteptat mai puțin… Nu de alta, dar din dreptul porții se putea vedea o casă cochetă, văruită proaspăt, iar pe terenul din fața ei erau rînduite straturile cu legume. Ce mai, o gospodărie în toată regula ce ne-a făcut să ne întrebăm dacă nu cumva, sesizarea primită la redacție nu a fost o farsă. Cu acest gînd am pășit în curte, strigîndu-l pe moș Radu. Ne așteptam să deschidă ușa locuinței și să ne întîmpine risipind toate temerile. Chemările noastre au rămas însă fără răspuns și, înainte de a face cale întoarsă, am aruncat totuși o privire pe unul din geamurile cu o umbră de perdea ale fînăriei… Dezbrăcat pe jumătate O masă pe care erau așezate o găleată și un cănoi și un pat pus pe scîndurile roase ale dușumelei, atîta tot ni s-a înfățișat inițial ochilor. Am crezut că nu e altceva decît o magazie și aproape că ne-am speriat în momentul în care am dat cu ochii de trupul pe jumătate dezgolit, chircit nefiresc de-a latul patului, imediat sub fereastră… Așa l-am găsit pe moș Radu: ghemuit cu genunchii la gură, fără pantaloni sau vreo urmă de lenjerie intimă pe el. Ne-a auzit și ne-a făcut semn să intrăm. Am deschis cu teamă ușa și atunci am simțit din plin duhoarea, umilitoarea situație a sărmanului om. Slab peste măsură, ne privea fără surprindere din marginea patului ca o latrină, în care zăcea. Sub pat cineva pusese o găleată însă e greu de închipuit că bătrînul putea s-o folosească. De abia ce reușește să se ridice la verticală și să pășească, darămite să se aplece să ia găleata și să-și facă nevoile în ea..! Åži, chiar dacă ar vrea să meargă la WC n-ar reuși, pentru că ar trebui să coboare pragul înalt al odăi din fînărie. Nu s-a arătat jenat de goliciunea expusă. Poate că nici nu-i mai păsa de ceea ce înseamnă cuviință… „Aici stau, demult. Numai aici stau”, a reușit să articuleze, răspunzînd întrebărilor noastre. Neputinciosul bătrînel nu prea mai este în stare nici să vorbească. Åži nici nu e de mirare, devreme ce a trecut prin două accidente vasculare! Cu evident efort, a reușit pînă la urmă să se ridice în picioare ținîndu-se cînd de pat, cînd de tocul ușii. Puloverul murdar, jerpelit, din mohair ce încălzise odată cine știe ce trup de femeie, i-a acoperit cît de cît goliciunea. Dar a lăsat vederii cele două membre descărnate, pline de julituri și lovituri dar și de pete suspecte. „De la căzături”, a explicat mai mult prin semne. „Numai eu știu cît c… am spălat!” Aflînd că cineva îl vizitează pe moș Radu, Veronica Lici, soția nepotului acestuia, a sosit în mare grabă convinsă că cineva a reclamat-o. „El are niște nepoți care ar vrea parte aici, precis ei ne-au făcut-o. Dar noi avem act de cu clauză aici, de trei ani, noi am îngrijit-o și pe nevasta lui Radu și pe el. De ce nu le-au făcut lor să aibă grijă? Numai eu știu cît c… și cît p… am spălat! Dacă eu l-am oropsit pe moș, așa să mă oropsească pe mine Dumnezeu! Să spună el dacă eu nu-l îngrijesc! Cineva a vrut să ne facă rău, asta este”, a spus, revoltată, Veronica. Femeia susține că l-a mutat pe moș Radu în odaia din fînărie numai „de acu’, de ieri, alaltăieri”, ca să poată vărui în casă. Tot ea spune însă că nu locuiește în casa bătrînului, dar se corectează brusc cînd își dă seama că o ia gura pe dinainte. „Noi nici nu locuim aici! Vin, îl spăl, îl schimb, îi aduc mîncare, îl îngrijesc, cum să nu-l îngrijesc! Vin noaptea și dorm aici”, a spus Veronica. Ceea ce nu s-a putut explica însă a fost halul în care reporterii noștri l-au găsit pe moș Radu. În respectiva odaie nu era nici urmă de vreun obiect vestimentar și nici farfurii sau resturi de alimente. De ce era bătrînul dezbrăcat? Åži de ce patul pe care zăcea era lipsit de orice așternuturi? N-am putut să nu ne întrebăm de cît timp stătea bietul acolo- fără posibilitatea de a ieși afară din cauza pragului mult prea înalt – dacă patul ajunsese să fie îmbibat cu urină… Poate că într-adevăr, moșulețul are parte de grija familiei nepotului căruia i-a dat casa. Poate că, într-adevăr, aceștia l-or fi mutat în fînărie temporar, ca să văruiască. Totuși, la ora vizitei noastre, starea în care se găsea moș Radu era sub orice critică. Ca un animal în cușcă, singur, murdar și bolnav, nici el nu mai știa ce și dacă are ceva să-și dorească. A ridicat din umeri cînd l-am întrebat ce ar vrea să-i aducem la următoarea noastră vizită. Apoi a rostit încet, de parcă n-ar fi vrut să ne dezamăgească: „mîncare…”.
