Năstăsache Bălan, de 87 de ani, din satul Față, comuna Dumitrești, zace de cîteva luni pe patul său de suferință și spune că nu mai așteaptă altceva decît moartea. Sărmanul a făcut ulcer varicos la piciorul drept, care cu timpul i-a cangrenat. Cumplita suferință a bietului om pare nevăzută de nimeni, astfel încît acesta s-a resemnat să-și aștepte sfîrșitul cu piciorul înfășurat în cîrpe puturoase, din care curge zi și noapte puroi. „Mă doare tare și nu pot să dorm noaptea. Mă uit cum curge zeama asta din picior și mă gîndesc că ăsta mi-e sfîrșitul”, a spus nefericitul. Reporterii noștri au contactat Serviciul Județean de Ambulanță care îl va ajuta astăzi pe moș Năstăsache să ajungă la Spitalul Județean. După o viață întreagă în care a cunoscut mai mult răul decît binele, în care a crescut patru copii, a luptat cinci ani pe frontul celui de-al doilea război mondial, a ridicat o casă și și-a îngropat nevasta, moș Năstăsache a ajuns să putrezească de viu pe patul lui amărît, încropit din scînduri. Cumplita lui suferință pare că nu e auzită de nimeni. Bătrînelul s-a izolat de toată lumea, s-a îndepărtat de toți ba chiar și de el însuși, conștient de cît de tare îi pute piciorul. Nu mai locuiește în casa lui. L-a pus pe Gheorghe, fiu-său, să-l mute în bojdeuca din ogradă și să-l lase acolo, cu nefericirea lui… L-am găsit zăcînd pe patul incomod, acoperit de cîteva scoarțe jerpelite. Piciorul bolnav îl ținea atîrnat deasupra unei balii pe fundul căreia se putea vedea „zeama” adunată de cîteva zile. Scursurile i-au îmbibat cîrpele cu care-i era înfășurată laba piciorului. Cine știe de cînd nu i-au mai fost schimbate, de au ajuns să mustească pur și simplu, acoperite de muște. „Cinci ani de război am făcut și am scăpat întreg. Din 1941 pînă-n 1945. Rău e și în război, că nu vezi pămînt, nu vezi apă, nimic. Decît ploaie de gloanțe, zi și noapte… Dar rău e și așa cum am ajuns…”, spune sărmanul în timp ce Gheorghe, fiu-său, îi desfăcea încet, cu gesturi brute, cîrpele puturoase. Încet, ca să nu doară prea tare, omul i le-a dezlipit de pe laba putrezită a piciorului. Umflată așa încît nu se mai cunosc degetele, deformată și înnegrită de infecție pînă la gleznă, acoperită cu straturi groase de puroi ce se scurgea din cuiburi adîncite, laba piciorului lui moș Năstăsache pare că mai are un pic și cade! O bucată de carne putrezită legată în mod straniu de restul trupului, rămas sănătos. „Totul a început pe la sfîrșitul anului trecut cînd au început să mă doară tălpile picioarelor. La un moment dat mi-a amorțit laba piciorului și mi-au apărut niște bășici. Prin noimbrie m-am scărpinat și din ele a început să curgă o zeamă. M-am dus la doctor aici, în Dumitrești. Mi-a dat tratament, dar degeaba. M-a trimis după aia la Spital la Focșani. Acolo m-a operat, m-a curățat. Tot degeaba. Am venit acasă și de atunci stau așa…”, povestește sărmanul. De atunci au trecut patru luni. Patru luni lungi, în care suferința nu l-a mai putut lăsa să doarmă pe moș Năstăsache. Nopțile lui au devenit nesfîrșite. Ascuns în patul lui din cătunul azvîrlit parcă la marginea lumii, bietul de el gîndește că nu mai are scăpare… „Aștept să mor, ce altceva să mai fac”, spune. Singuri, ochii lui înlăcrimați i-au contrazis vorbele. Pentru că oricîți ani ar avea și oricît de cumplit i-ar fi chinul, nu există om pe acest pămînt să nu-și dorească să mai vadă încă și încă o zi, lumina soarelui… „Îl pansez cu pînză, că n-am bani de feșe” Din patru copii cîți a crescut moș Năstăsache, doar băiatul, Gheorghe, a rămas lîngă el. Fetele s-au măritat și s-au dus iar Gheorghe și-a făcut familia în casa părintească. Dar, după 30 de ani trai bun cu nevasta, aceasta și-a luat lumea-n cap și a plecat la altul. Gheorghe dă vina pe bărbatul pe care-l preferă de o bună bucată de vreme femeia. „Un nenorocit care n-o lasă să trăiască. A avut nu una, ci 10 femei și de toate și-a bătut joc. A mea a tot plecat la el și s-a tot întors. De 100 de ori am primit-o înapoi acasă. Ce-i face, ce nu-i face, că nu poate să stea mai mult de 8-9 zile la mine și iar pleacă. Copiii au crescut și au plecat care-n treaba lui, nevasta a plecat și m-au lăsat cu toții să mă descurc eu singur și cu tata și cu munca și cu casa. Nu mai pot nici eu…”, se vaită Gheorghe. Omul nu are un venit sigur și de aceea se duce la muncă ori de cîte ori are ocazia să fie chemat. Åžtie că fără efort nu are din ce-și lua de mîncare. Iar de pansamente pentru piciorul putrezit al tatălui său nici nu poate fi vorba. „Chiar nu am bani să cumpăr. Tata are 2,3 milioane lei din pensia de veteran și cea de stat, că a muncit aici la noi la primărie. A păzit taurii comunei. Dar în fiecare lună, cam 1,7 milioane lei dau pe medicamentele care-i trebuie lui. De pansat, îl pansez cu pînză că nu sînt bani de feșe. Cum să mai poți trăi din ce rămîne? Dacă era femeia lîngă mine era altceva, ne mai ajutam unul pe altul. Că nu mai pot nici eu să fac față la suferința lui tata. Au zis de la spital că-i ulcer varicos, l-a ars și cu nitrat de argint, l-am dat și cu albastru de metil din ăla și tot nu i-a trecut. Înseamnă că nu mai are ce-i face”, crede bărbatul. O speranță de viață Necăjit, moș Năstăsache povestește că medicul de la Focșani i-ar fi spus că piciorul bolnav ar trebui amputat. Åži că nu a avut curajul să fie de acord cu acest lucru, pentru că, la vremea respectivă, piciorul lui era prea umflat. „Mi-a fost frică să nu mor acolo”, spune, contrazicîndu-se singur în dorința de moarte… Acum însă, suferința i-a devenit cumplită. Acum, ceea ce credea la început că este încă o zi îngăduită de Dumnezeu, a devenit doar agonie. Sărmanul bătrînel simte că trebuie să facă ceva ca să se salveze dar crede că e prea neputincios ca să și reușească. „Sînt bătrîn și ca să-mi taie piciorul am auzit că trebuie să dau cinci milioane. De unde să am eu atîția bani…”, lăcrimează. În toată afișata lui resemnare este totuși atîta speranță încît îți rupe inima! Este un om care vrea să trăiască! Vrea să mai vadă o vreme raiul verde, curat, pămîntesc al împrejurimilor cătunului său de la marginea lumii. Pînă la bojdeuca sa nu se poate ajunge decît cu pasul și, poate și de aceea, nu a cerut ajutor. Poate de aceea, de soarta lui nu s-au mai interesat nici medicul de familie și nici referentul social al Primăriei Dumitrești. Pur și simplu, moș Năstăsache a fost lăsat să moară cîte puțin în fiecare zi sub privirile celor ce îl cunosc și nu fac altceva decît să asiste indiferenți la îngrozitoarea lui suferință. Contactat de reporterii noștri, Serviciul Județean de Ambulanță a acceptat să-i întindă bătrînelului o mînă de ajutor. Astăzi, el va fi luat de o ambulanță și va fi transportat la Spitalul Județean. Cu siguranță, medicii vor știi ce să facă așa încît să-i dăruiască lui moș Năstăsache încă un timp pe acest pămînt. Chiar și fără un picior, sărmanul dorește să trăiască. Åži nu avea curaj să creadă, pînă ieri, că acest lucru încă mai este posibil…
