La un recent taifas TV cu generalul Victor Stănculescu a venit vorba despre uriașa mani-pulare din decembrie 1989. Ne amintim cu toții. Devenită Liberă în doi timpi și trei mișcări, Televiziunea lui Ceaușescu dădea drept sigure zvonuri absurde precum cel despre otrăvirea apei, aruncarea în aer a depozitului de sînge de la Fundeni, diviziile de blindate care se îndreptau spre București să-l reinstaleze pe Nicolae Ceaușescu în locul lui Ion Iliescu. Astfel de minunății nu le-ar fi crezut nici curcile. Din nefericire, le credeau milioanele de telespectatori. Le credeau însă jurnaliștii de la TVR și Radio România. Dacă nu le-ar fi crezut, nu le-ar fi difuzat pe nemestecate. Mă pregăteam să mă întreb retoric cum a fost posibil o asemenea manipulare grosolană. Mă pregăteam să avansez supoziția că unii dintre cei care moderau transmisia în direct din după-amiaza lui 22 decembrie 1989 făceau parte din piesă. M-am oprit brusc. Mi-am amintit că nu mai departe cu două zile în urmă posturi serioase de televiziune transmiseseră știrea potrivit căreia Viorel Hrebenciuc fu-sese chemat la Parchet pentru a fi audiat în afacerea Omar Hayssam și că liderul PSD Ristea Priboi fusese arestat, iar locuința sa percheziționată. Între timp, pe teren, echipe de la toate jurnalele se deplasaseră la Parchet, pentru a consemna măsurile luate împotriva lui Viorel Hrebenciuc și Ristea Priboi. A fost nevoie de un comunicat de dezmințire din partea Parchetului pentru ca presa să se potolească. Nu de tot. Ziare serioase au dat a doua zi drept sigură știrea potrivit căreia locuința lui Ristea Priboi a fost percheziționată în absența proprietarului, iar Viorel Hrebenciuc a fost interogat la jurnalele Tv de seară ca și cum chiar ar fi fost chemat la Parchet. Interesîndu-mă a doua zi, am aflat că fusese vorba de o vastă operațiune de intoxicare a presei scrise și audiovizuale. Pe aceleași canale și cu aceleași mijloace folosite și-n cazul trimiterii unei armate de jurnaliști la aeroportul Otopeni, să stea de veghe o noapte întreagă pentru a consemna venirea celor trei din Irak. L-am întrebat în emisiune pe general cum e posibil ca azi, după 15 ani de tran-ziție, într-o țară cu pretenții de a fi membră a Uniunii Europene, e posibilă o asemenea manipulare primitivă a presei ce se pretinde liberă și independentă. În cazul lui 22 decembrie 1989 parcă mai înțeleg posibilitatea ca jurnaliștii să înghită zvonuri absurde. N-aveam nici o zi de presă liberă, situația era confuză, te puteai aștepta la orice, inclusiv la grămezi de cadavre lăsate în urmă de securiști. Generalul a pus totul pe seama incapacității presei noastre de a verifica o știre confruntînd-o cu mai multe surse. O explicație necesară. Nu însă și suficientă. Ar trebui să-i adăugăm o altă explicație, mult mai profundă. Viorel Hrebenciuc e parlamentar. Potrivit legii, un parlamentar nu poate fi chemat la Parchet fără aprobarea Parlamentului. Așa ceva nu se petrecuse în ziua respectivă. În SUA, de exemplu, dacă o redacție ar primi zvonul că un congresman ar fi fost arestat, toată lumea, de la portar pînă la director, s-ar strica de rîs. E un lucru știut că un congresman se bucură de imunitate. De ce n-au rîs redactorii TV de la noi cînd li s-a șoptit că Viorel Hrebenciuc e chemat la Parchet fără să se fi cerut aprobarea Parlamentului? Pentru că la noi nici un jurnalist nu crede că autoritățile respectă statul de drept. La 15 ani de la Revoluție, România e o țară în care totul e posibil. Inclusiv ca jurnaliștii să fie aduși pe șest din Irak, deși transparența ar obliga la un Comunicat oficial.
