Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639

PNL, PD şi PNŢCD îşi bat joc de contribuabilii vrînceni


Cea mai mare parte a consilierilor opoziției au lipsit din nou de la cea de-a doua ședință de constituire a Consiliului Județean, de ieri, astfel că lucrările nu s-au putut ține din lipsă de cvorum. Din cei 33 de consilieri nou aleși, au fost prezenți doar 20 – 17 PSD, 2 PUR și unul PD. Conform legii, pentru ca ședința de constituire a Consiliului Județean să se țină este nevoie de prezența a două treimi din consilierii aleși, respectiv 22. Prefectul George Băeșu a emis ordinul privind convocarea unei noi ședințe de constituire pentru 19 iunie, ora 12.00. Pentru a doua oară consecutiv, 20 de consilieri județeni au așteptat ieri peste o oră pe colegii lor din opoziție, pentru a participa la ședința de constituire a noului Consiliu Județean. Dacă cei 13 consilieri ai opoziției Corneliu Momanu, Anișoara Aioanei, Ion Călin, Eduard Lambrino, Mihail Copaci, Romeo Seciu, Dragoș Valentin Mircea, Ilie Neacșu-(PNL), Jan Vraciu, Valerică Panciu, Ion Oprea (PD), Marin Stoica și Gabriel Nedelcu (PRM), așa ziși reprezentanți ai vrîncenilor, constituiÅ¢i în Noua Convenție așa zis Democratică nu au catadixit măcar să participe la festivitate, cei prezenți în sală nu s-au plictisit. Ei au asistat la un număr de circ ieftin realizat de țărănistul Radu Mînea și așa zisa reprezentantă a societății civile Niculina Mărgărit. Radu Mînea a cerut sus și tare ca ședința de constituire a Consiliului să nu mai aibă loc deoarece „am făcut o plîngere penală împotriva membrilor BEJ și a prefectului județului, pentru fraudare”. Radu Mînea a solicitat celor prezenți să nu voteze validarea Consiliului Județean. Văzînd că nu este luat în seamă el s-a enervat fiind evacuat de polițiști. De remarcat că poliția a intervenit abia după o oră timp în care Mînea a făcut tot posibilul să atragă atenția asupra sa și jignindu-i pe cei prezenți, în special pe decanul de vîrstă Mircea Diaconu și pe președintele Consiliului Județean Marian Oprișan. „Eu sînt reprezentantul PNL și PD în această sală”, striga Radu Mînea, încercînd să se facă luat în seamă. Circul a fost continuat de Niculina Mărgărit care după evacuarea lui Radu Mînea a continuat să strige că „nu trebuie să se țină nimic”, deoarece „Oprișan mi-a interzis accesul în sală”. Ceea ce nu a putut înțelege nimeni este cum de i s-a interzis Niculinei Mărgărit accesul în sală, din moment ce ea se afla înăuntru. La rîndul ei, pentru a nu mai perturba lucrările Niculina Mărgărit a fost scoasă de gardieni afară. „Este un act antidemocratic” După încheierea numărului de circ, la fel ca și rîndul trecut, prefectul George Băeșu i-a desemnat pe decanul de vîrstă al Consiliului Județean Mircea Diaconu și pe cei mai tineri consilieri județeni, Marius Văsîi și Adrian Grosu să conducă lucrările ședinței. Constatînd că nu sînt întrunite condițiile legale, Mircea Diaconu a dispus închiderea ședinței, exprimîndu-și regretul că valorile democrației nu sînt înțelese și respectate de partidele din opoziție. „Este un act antidemocratic. Minoritatea se supune majorității, opoziția nu vrea să înțeleagă acest lucru și contestă în continuare ceea ce cetățenii județului Vrancea au decis prin vot liber și secret, iar BEJ și BEC au confirmat. Este o situație nemaiîntîlnită în județul Vrancea și care trebuie să ne dea de gîndit asupra responsabilității celor pe care i-am desemnat la 6 iunie să ne reprezinte”, a spus Mircea Diaconu. Prefectul George Băeșu a precizat că boicotul opoziției reprezintă o lipsă de respect față de cetățeni. „În județul Vrancea am avut fenomene meteorologice care au adus distrugeri de 150 miliarde lei, în 11 localități, iar în loc să ne ocupăm de rezolvarea acestor probleme și să îi ajutăm pe oameni, ne pierdem timpul cu politicianismul ieftin de care dau dovadă partidele din opoziție”, a spus prefectul. Oprișan dă asigurări că administrația județeană va funcționa normal Președintele PSD Vrancea Marian Oprișan a declarat că atitudinea PNL, PD, PRM, Noua Convenție așa zis Democratică partidele a căror reprezentanți au lipsit este antidemocrată. El a adăugat că indiferent de ceea ce vor face consilierii opoziției în continuare, Consiliul Județean își va desfășura activitatea în actuala formulă, pentru ca cetățenii să nu aibă de suferit. „Consiliul Județean, cu tot personalul tehnic și de specialitate se află în continuare în slujba cetățenilor județului Vrancea și activitatea acestei instituții nu este perturbată de un asemenea comportament antidemocratic al partidelor aflate în opoziție, mă refer aici la PNL și PD în special, dar mai nou și la colegii din PRM al căror dans în toată această negociere politică nu îl înțeleg. Noi sîntem adepții pluralismului, al respectării jocului democratic dar, în primul rînd, grija noastră este față de funcționarea administrației publice județene, a instituțiilor autorităților locale și în mod cu totul special de rezolvarea problemelor administrative ale cetățenilor județului Vrancea. Vreau să-i asigur pe cetățenii județului Vrancea, că nu vom precupeți nici un efort și ne vom face datoria pentru ca administrația județeană să funcționeze normal”, a spus Marian Oprișan. Liderul PSD a continuat precizînd că este păcat ca cetățenii să aibă parte de astfel de manifestări în secolul XXI. „Iată că noi credeam că sîntem în anul 2004, ne îndreptăm către Uniunea Europeană, că am reușit ca în Vrancea prin consensul tuturor formațiunilor politice să facem ca cetățenii județului să trăiască mai bine. Iată că în Vrancea și în România se întîmplă ceea ce s-a întîmplat la 13 iunie 1990, cînd o mînă de politicieni care proclamă doar în vorbe democrația, au o atitudine care a fost și a rămas antidemocratică. Cei care au făcut scandal după alegerile din 20 mai 1990 în Piața Universității au fost reprezentanții acelorași partide care astăzi prin atitudinea lor, nu fac altceva decît să jignească profund cetățenii județului Vrancea”, a mai spus Marian Oprișan. Boicotul opoziției ar putea duce la alegeri pentru cele 13 mandate Marian Oprișan a mai spus că prin atitudinea adoptată, consilierii PNL, PD și PRM nu fac decît să jignească cetățenii care au votat ca aceste partide să-i reprezinte în Consiliul Județean. Liderul PSD Vrancea a mai adăugat că PNL, PD și PRM nu au respectat jocul democratic și că „au călcat în picioare” voința electoratului vrîncean. Conform Legii administrației publice, dacă nici la cea de a treia ședință nu participă minim două treimi din numărul consilierilor atunci prefectul va convoca supleanții. Dacă nici aceștia nu participă, după epuizarea listelor, prefectul va dispune organizarea de alegeri la Consiliul Județean pentru cele 13 mandate invalidate. La aceste alegeri vor avea dreptul să participe toate partidele înscrise în cursa electorală din 6 iunie a.c. Dacă se va ajunge aici ceea ce este puțin probabil, știută fiind sintagma „cîinii (în cazul de față PNL, PD, PNÅ¢CD – n.r.) nu pleacă de la măcelărie”, în cazul participării la alegerile pentru mandatele invalidate, PSD are șanse reale să obțină mai bine de jumătate. În aceste condiții, PSD, care deține majoritatea simplă în prezent, va deține majoritatea calificată în Consiliul Județean și va putea adopta fără nici o problemă hotărîrile privind administrarea domeniului public. „E o cheltuială inutilă, dar așa a fost să fie” Deși pentru organizarea ședinței la care au lipsit au fost cheltuiți bani publici, consilierii nou aleși ai opoziției nu s-au arătat prea afectați de acest lucru. La fel ca în multe alte situații, aceștia au demonstrat că puțin le pasă de cetățenii județului, contribuabilii care le plătesc salariile din impozite și taxe. Reporterii noștri au dorit să afle de ce au lipsit consilierii PNL, PD și PRM, Noua Convenție așa zis Democratică de la ședința de ieri și ce cred despre faptul că au fost aruncați bani în vînt cu organizarea acesteia. Cei mai mulți dintre ei au refuzat să stea de vorbă cu jurnaliștii, trîntindu-ne pur și simplu telefonul în nas. În alte cazuri cei sunați au refuzat să comenteze sau culmea tupeului au cerut întrebările în scris, în cazul liberalului Eduard Lambrino. Liderul PRM Marin Stoica a fost unul dintre puținii care au răspuns, spunînd că nu poate comenta nimic pentru că i s-a interzis de la București. „Am dispoziție de la Biroul Permanent al PRM de la București să nu fac nici un fel de declarații”, ne-a spus acesta. Restul consilierilor, care au acceptat să ne spună cîteva cuvinte au arătat că nu prea sînt interesați de banul public, chiar dacă au recunoscut că pentru organizarea acestei ședințe a fost vorba de o cheltuială inutilă. „Este o chestiune hotărîtă de conducerea filialei PNL împreună cu conducerea centrală a partidului. În ce privește chestiunea banilor, vă las pe dumneavoastră să apreciați. Sigur că e o cheltuială inutilă, dar așa a fost să fie”, ne-a spus Ion Călin. Felul în care vorbește Ion Călin de banii publici ridică un mare semn de întrebare asupra modului în care a administrat banii contribuabililor din conturile BCR în perioda în care a fost director. Nu e de mirare că a fost schimbat de la conducerea acestei instituții, în condițiile în care ridică din umeri cînd se irosesc banii altora

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?