Jurnalistul Ion Cristoiu îl critică dur pe directorul cotidianului „Evenimentul Zilei”, Cornel Nistorescu și rememorează activitatea acestuia de după 1989, într-o scrisoare deschisă. Ion Cristoiu răspunde astfel unui material publicat, ieri, de „Evenimentul Zilei”, care comentează negativ participarea lui la o emisiune electorală cu candidatul PSD, Mircea Geoană. Prezentăm integral scrisoarea deschisă a lui Ion Cristoiu: „Dragă Cornel, Deși ai ajuns ditamai boss în toate sensurile cuvîntului, îmi permit să-ți spun așa cum îți spuneam pe vremea cînd îți corectam gramatical manuscrisele, atrăgîndu-ți atenția că între subiect și predicat nu se pune virgulă. În numărul din 2 iunie al «Evenimentului zilei » a apărut un text intitulat «Superstaruri politice și analiști la pachet ». Pe maidanul acestuia, se comentează, printre altele, apariția mea la «Antena 1 » ca jurnalist chemat să-i pună întrebări candidatului Mircea Geoană. Nu discut faptul că sluga ta n-a înțeles misiunea pe care mi-am asumat-o. Cea de a-l întreba pe candidat cum își va transpune în practică făgăduielile electorale. După 14 ani de observare a vieții politice de la noi, am tras concluzia că dezamăgirile tot mai mari față de regimul democratic își au cauza în tragerea pe sfoară a celor mulți și amărîți cu tot felul de demagogii politicianiste. De aceea am considerat că trebuie să mă concentrez pe capacitatea lui Mircea Geoană de a da viață mărețelor proiecte din generoasa sa ofertă electorală. De felul cum a făcut el față acestei provocări rămîne să judece electoratul bucureștean la alegerile de duminică. Puteam s-o fac pe Procurorul Republicii. Nu-mi era prea greu. Am dovedit-o în bătălia cu atotputernicul Ion Iliescu din primele luni ale lui 1990, cînd îți făceam revista «Expres», tu fiind patron și eu un biet slujbaș de-al tău, semn al răsturnării lumii cu fundu-n sus după decembrie 1989. Am dovedit-o în bătălia cu atotputernicul Emil Constantinescu din anii 1996-2000, cînd tu, proaspăt împroprietărit cu un ziar la care n-ai avut nici o contribuție, te dădeai huța prin avioanele prezidențiale, în timp ce eu rămăsesem șomer, grație intrigilor tale și ale lui Mihai Cârciog, amîndoi înnebuniți de perspectiva unui dosar penal cu care vă șantaja noul regim. Mulți dintre cei dezamăgiți de politicienii despre care le spusesem să-i voteze mi-au reproșat după aceea. Astfel că m-am lecuit de a le mai da sfaturi oamenilor pe cine să aleagă și pe cine nu. Sunt suficient de maturi după atîtea alegeri ca să judece și singuri. Din motive care nu-mi scapă, deoarece le știu, tu ți-ai asumat în ultimul timp rolul de îndrumător al poporului român în bezna democrației originale. E biznisul tău. Nu-ți pune însă feciorii în casă să mă înjure, pentru că nu vreau să intru în jocurile pe care ți le dictează interesele politice și financiare mai mult decît precise. Dacă salariatul tău s-ar fi limitat la transpunerea în viață a înaltei tale indicații de a mă denunța că nu i-am dat una-n cap lui Mircea Geoană cu poșeta lui Gabi Firea, nu m-aș fi ostenit să-ți scriu. Te-aș fi lăsat în plata Domnului, să-ți cheltui sănătos milioanele de dolari în care se regăsesc și cei 400.000 încasați după vînzarea acțiunilor la „Evenimentul zilei”, pe care ți le-am dat gratuit în februarie 1997. (Îți amintești, sper, cum mă implorai să ți le cesionez ție și nu lui Mihai Cârciog ?!). Am apelat la această epistolă, pentru că prea supusul tău țucălar afirmă la un moment dat: „după unele informații din stafful de campanie, Geoană a venit la Antena 1 cu Ion Cristoiu la pachet”. „Dragă Nistorescu, Am citit în viața mea multe zoaie scurse din condeie mercenare. Cea din «Evenimentul zilei» le întrece pe toate. Cînd te-am adus în presă din sătucul din Delta Dunării, unde fuseseși repartizat ca profesoraș, primul lucru care te-am învățat a fost de a nu da drumul la un manuscris pînă nu-l întrebi pe colaborator de unde știe cele pe care le afirmă sub pălăria lui, după unele «informații». Îți spuneam atunci că pițifelenicii care nu vor să fie trași la răspundere pentru ceea ce scriu se pitesc sub această sintagmă echivocă. Maseorul tău, întrebat cine din stafful de campanie al lui Mircea Geoană i-a dat informațiile potrivit cărora eu, după 14 ani de bătălie cu toate regimurile, m-aș putea înțelege cu un politician, care nu-mi poate oferi nici mai mult talent, nici mai multă sănătate, singurele tentații pentru un ocnaș al scrisului, să jucăm împreună într-o comedie ieftină în fața a sute de mii de telespectatori, ar da din colț în colț. Åži asta din simplul motiv că acel cineva nu există. Åži admițînd c-ar fi existat un asemenea nenorocit în stare să inventeze un lucru care-l compromite și pe șeful său, punîndu-l în postura infectă de a-și aranja o confruntare televizată din campania electorală, nu crezi, oare, că trebuia să i se dea numele? Să-l aflu și eu, ca să-l pot acționa în judecată pentru calomnie. Åži nu crezi, de asemenea, că eu, Ion Cristoiu, aveam dreptul dat de democrația care te-a făcut pe tine unul dintre cei mai bogați oameni din România sărăcită de corupți, să fiu întrebat dacă așa e înainte de publicarea articolului? Ce-ai spune dacă într-un ziar condus de mine ar apărea ceva în genul, «după unele informații » Cornel Nistorescu a fost ofițer de Securitate trimis în decembrie 1989 să-i verifice pe muncitorii români din Orientul Apropiat? Nu-i așa că te-ai revolta, pentru că nu s-a respectat regula de aur a gazetăriei cinstite, pe care demult n-o mai practici, regulă potrivit căreia orice persoană are dreptul de a fi întrebată dacă e adevărat ce se spune înainte de a se tipări despre ea o afirmație compromițătoare?” „Dragă Cornel Nistorescu, Ești unul dintre jurnaliștii pe care i-am făcut oameni. Te-am adus redactor la «Viața studențească » și «Amfiteatru ». Cînd am plecat la «Scînteia tineretului », te-am lăsat în locul meu redactor șef adjunct. Ai avut proasta inspirație de a te purta mojicește cu foștii tăi colegi în noua ta postură, dobîndită peste noapte și fără merit, de ștab. Te-au dat afară după cîteva săptămîni. Te-am adus șef de secție la «Scînteia tineretului». În nici o lună, ai reușit să provoci o revoltă a tuturor subordonaților prin aroganța de vătaf comunist. După decembrie 1989, te-am îmbogățit făcîndu-ți «Expres», «Expres Magazin», «Evenimentul zilei». Îmi datorezi multe. Vilele pe care le ai, costumele Armani pe care le porți, banii cu care-și cucerești junele descumpănite, burta care ia proporții pe zi ce trece. Åžtiu că ești supărat pe mine. Un controversat om de afaceri vrea să te vîre cu orice preț în conducerea noului imperiu mediatic. Ai impresia că eu mă opun ambiției tale de a fi și mai bogat și mai puternic decît ești acum. Te înșeli. Nu mă opun. Despre mine poți să ajungi mai bogat decît Adrian Năstase și mai puternic decît Ion Iliescu, pe care, cu surprindere, văd că-i pizmuiești. M-a întrebat cineva, într-o doară, desigur, pentru că nu se punea problema, dacă aș vrea să lucrez cu tine în conducerea unui asemenea trust. Am răspuns că mi-e greu să te mai văd în fața ochilor, după cîte mizerii mi-ai făcut de cînd ai pus mîna pe «Evenimentul zilei» complotînd cu Cotrocenii de la vremea respectivă. Merita această părere nemernicia de a da ordin unui haidamac de-al tău să mă calomnieze atît de grav? Sunt oameni în presa asta pentru care am făcut mai puțin decît pentru tine. Sunt unii pentru care n-am făcut nimic. Toți mi-au fost însă aproape cînd a fost cît pe aici să plătesc cu locuința îndrăzneala de a fi criticat pe cei de la putere. Unii au publicat în ziarele lor articole în care-mi luau apărarea. Alții au organizat chete publice. Tu n-ai mișcat un deget. Te înțeleg. Cînd ești milionar în dolari, 400 de milioane de lei, pe care i-am plătit, și încă 250, la care sunt condamnat acum, nu înseamnă nimic. Nu ți-am reproșat. M-am gîndit că totul se plătește în viață. Că va veni o vreme cînd vei fi și tu victima celor pe care i-ai strîns de pe drumuri, asemenea junelui care azi, cînd ești puternic, te linge în fel și chip. Ticăloșia de a mă vedea terfelit la ordinele tale, de a mi se inventa o negustorie pe care tu știi bine că n-o pot face, m-a îndemnat să scriu aceste lucruri. Nu pentru a te trezi la realitate din beția pe care ți-o dau banii și puterea. Tu ești definitiv pierdut. Ci pentru a atrage atenția asupra unui putregai moral al societății noastre tranzacționiste. Cel desemnat de zicala: A mușca mîna care te-a hrănit. Amin. Ion Cristoiu”
