Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

Liviu Vrîncean trimis în judecatã pentru trafic de influenţã


Focșãneanul Liviu Daniel Vrîncean, (24 ani), a fost trimis în judecatã, ieri, de procurorii Parchetului de pe lîngã Tribunalul Vrancea sub acuzația de trafic de influențã. Potrivit procurorilor, Liviu Daniel Vrîncean, absolvent de Drept, a pretins și primit suma de 1.000 Euro de la focșãneanul Verginel G.. Acesta a pretins cã i-o va da unui cadru didactic de la Academia Naționalã de Informații, în vederea obținerii subiectelor la examenul de admitere din iulie 2004 pentru fiul lui Verginel G., care era înscris pentru susținerea acestui examen. De asemenea, procurorii mai spun cã, din probele administrate, a rezultat cã inculpatul a primit bani în scopul de mai sus, însã, nu a rezultat din nici o probã cã acesta ar cunoaște vreun profesor de la Academia Naționalã de Informații și cã ar avea intenția sã dea banii în scopul pretins. Potrivit spuselor prim-procurorului Ion Lefter, nici în fața procurorului, nici în fața judecãtorului de la Tribunal și nici la Curtea de Apel Galați, Liviu Daniel Vrîncean nu a spus ce persoanã cunoaște, ceea ce dovedește cã suma de bani dorea sã o foloseascã în scop personal. Liviu Daniel Vrîncean este arestat preventiv, el aflîndu-se în Penitenciarul Focșani în așteptarea procesului. Reamintim cã, pe 16 aprilie a.c., Daniel Liviu Vrîncean a ajuns în arestul IPJ Vrancea dupã ce a fost prins în flagrant de polițiștii și procurorii vrînceni în timp ce primea 1.000 de Euro de la Verginel G., (44 ani), cãruia i-a dat de înțeleas cã este polițist și poate interveni pe lîngã un profesor de la Academia Naționalã de Informații pentru a-i garanta trecerea unui examenul fiului celui din urmã. Daniel Liviu Vrîncean a fost filat pas cu pas de oamenii legii, aceștia asistînd chiar și la efectuarea tranzacției și schimbul banilor cãtre Verginel G., cel cãruia i s-a promis cã fiul va promova fãrã probleme examenul la facultate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?