Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Militarii vrînceni se familiarizeazã cu tradiţiile afgane


Deși au fost marcați de la bun început de sãrãcia lucie în care trãiește populația din Afganistan, militarii focșãneni aflați în teatrul de operațiuni au continuat sã-și facã meseria așa cum au știut mai bine. Odatã cu trecerea timpului, ei au ajuns sã cunoascã mult mai bine tradițiile și obiceiurile populației bãștinașe, unele dintre acestea datînd parcã din cele mai îndepãrtate timpurile ale evoluției umane. Cel mai elocvent caz este acela cã un bãrbat poate avea pînã la patru soții, divorțul fãcîndu-se într-un mod aparte, anunțarea de trei ori în public a acestui fapt. Prima constatare a militarilor focșãneni aflați în Afganistan a fost aceea cã, deși afganii trãiesc în familii extinse, fiii cãsãtoriți împart aceeași reședințã (aceeași curte n.r.) dar locuiesc în case separate. Capul familiei, tatãl sau bunicul, este cel care conduce familia, iar soția este femeia cu cea mai mare autoritate în familie. „Bãrbatii iau deciziile politice și economice, rolul femeii fiind restricționat la munca domesticã. Doar bãrbații adulți participã la «jirga» (similar unui consiliu la noi n.r.) sau la alte evenimente cu caracter politic. O strîngere de mînã este un lucru comun între bãrbați. Ea este urmatã de plasarea mîinii stîngi deasupra inimii. Deși un bãrbat nu îsi atinge în public nici mãcar soția, bãrbații îsi pot manifesta prietenia ținîndu-se de mîna. Bãrbatul se poate adresa femeii în mod indirect. Femeia va fi complet acoperita de «burka». În general, se evitã contactul vizual cu femeile. Ca semn de respect, o femeie tradiționalã afganã își va coborî privirea cînd va vorbi cu un bãrbat”, ne-a spus, din Afganistan, cãpitanul Toni Ene, unul dintre militarii focșãneni care a luat contact cu civilizația și cultura afganilor. Trecînd la capitolul religie, trebuie știut cã momentele rugãciunilor dintr-o zi se respectã cu strictețe. Se întrerupe orice activitate pînã cînd credinciosul îsi terminã rugãciunea, pentru ca mai apoi sã se reia ocupația întreruptã. Rom’nii uimiți de felul în care se oficiazã cãsãtoriile Un alt capitol care i-a marcat pe români a fost legat de oficierea cãsãtoriilor în Afganistan. „Cãsãtoriile sînt, în mod obișnuit, aranjate de cãtre pãrinți. Pentru mirese se plãtește o dotã, în funcție de valoarea acesteia și de ce aduce aceasta în mariaj. Un bãrbat poate avea pînã la patru neveste, dar trebuie sã le trateze cu același respect pe fiecare. Divorțul este simplu, bãrbatul trebuie sã-l anunțe de trei ori în public. Dar este extrem de rar. Adulterul poate fi pedepsit cu moartea. Respectarea tradițiilor și a legilor nescrise «shari`a» este pentru afgani o chestiune de mîndrie. Sînt oameni cu un deosebit simț al onoarei. Pentru ei și familiile lor. Afganii sînt un popor deosebit de ospitalier. A fi o gazdã bunã și generoasã este un lucru absolut natural pentru aceasta etnie. Nu trece nimeni pe la cineva fãrã a fi invitat la ceai sau la masã. Iar mîncarea gãtitã de afgani nu are pereche în lume”, ne-au mai transmis militarii focșãneni. Å¢inînd cont de toate aceste obiceiuri, militarii batalionului focșãnean își continuã misiunile de tip „echipa satului”-village team, pentru a asigura liniștea în zonã și un viitor mai bun populației bãștinașe. „Primãvara sã ocroteascã sufletele aflate la mare depãrtare” Din îndepãrtatul Afganistan, militarii focșãneni au gãsit și timpul necesar transmiterii gîndurilor de bine și profunda lor dragoste persoanelor iubite, cu prilejul zilei de 8 Martie. „Femeia, cel mai frumos nume posibil, cea mai valoroasã ființã, pentru cã are o inimã de uriaș care bate mereu, pentru noi ceilalți. Niciodatã nu am fost impresionat de femei ca atunci cînd am descoperit-o în misiuni, acasã, la serviciu, în tren, în oraș…sînt acolo pentru a însenina clipa cu zîmbetul lor. De cînd e lumea, zîmbetul femeii este recompensa supremã pentru soldatul întors de pe front, așa cum lacrimile ei sînt talismanul dãtãtor de speranțã de la plecare. De aceea zic, am descoperit-o fãrã sã o caut, din instinct, se ascundea în roua din flori, în zori de zi, în cupa de cleștar din care sorbim esența de Martie. «La Mulți Ani!» tuturor femeilor care înseamnã ceva pentru noi; mama, soție, fiicã, iubitã…și fie ca primãvara sã ocroteascã sufletele aflate la mare depãrtare”, este mesajul militarilor batalionului 280 infanterie, aflați în acest moment în teatrul de operații din Afganistan în cadrul misiunii Enduring Freedom IV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?