Robert, Ionuț și Florin, de doar 15 ani, din Focșani, și-au luat lumea-n cap și au pornit spre țara fãgãduinței, în speranța cã vor putea face bani așa încît sa trãiascã pe cont propriu. Ei au plecat la începutul sãptãmînii trecute spre Italia, fãrã pașapoarte și fãrã vreun ban în buzunar. „Am vrut sã ajungem la Roma, la mama lui Robert”, povestesc ei. Au reușit sã treacã granița spre Ungaria fãrã nici un fel de probleme, însã aventura lor de o sãptãmînã a luat sfîrșit cînd au fost prinși de polițiștii unguri. Robert a fost luat acasã de rudele sale, în timp ce prietenii lui, Ionuț și Florin, au fost internați în Centrul de Primire Minori. Ionuț și Florin par foarte mîndri de experiența lor. Nu le pasã de nimic, nici de sperietura provocatã pãrinților și nici de faptul cã au ajuns în atenția Direcției pentru Protecția Copilului. Sãtui de sãrãcia de acasã, de lipsurile de tot felul pe care sînt nevoiți sã le suporte la fiecare pas, sau, poate, fascinați pur și simplu de mirajul plin de promisiuni al strãinãtãților, au încercat, cum s-ar spune, marea cu degetul. S-au fript, dar pentru ei nici cã mai conteazã. Pentru Ionuț și Florin, veri buni, experiența primeazã. Locuiesc amîndoi în același apartament cu douã camere. „Pãrinții mei cam beau, așa cã n-am mai stat cu ei, m-am mutat la bunici. Sînt și bunicii mei și ai lui Ionuț. Într-o camerã dorm bunicii și în cealaltã eu, împreunã cu Ionuț, fratele, sora și mama lui. Sîntem mulți, dar mai bine acolo decît la pãrinți”, povestește Florin. Bãiatul ar fi trebuit sã ajungã, ca și surorile sale, în grija unui asistent maternal. Direcția pentru Protecția Copilului i-a gãsit chiar un pãrinte profesionist, dar bãiatului nu i-a plãcut acolo. „Surorile mele o duc bine unde sînt acum, merg la școalã, sînt îmbrãcate frumos. Mie nu mi-a plãcut sã stau acolo și am fugit, am venit acasã. O vreme am vîndut și eu ziare cu mama, dar am preferat sa stau la bunici, pentru cã prea beau ai mei”, spune Florin. El și-a încheiat socotelile cu școala încã din clasa a III-a. Vãrul lui, Ionuț, este ceva mai școlit. Din cîte povestește, a terminat clasa a VIII-a la o școalã ajutãtoare din Rîmnicu Sãrat. Poate de aceea, în relația cu Florin, pare cã el e șeful. Åži tot el este cel care povestește mai cu foc despre aventura lor de-o sãptãmînã. „Am vrut sã cerșim, sã facem rost de bani… …cã am plecat de acasã doar cu hainele de pe noi. Ne-am hotãrît sã plecãm în Italia, la mama lui Robert. Bãiatul stã pe aceeași scarã cu noi și ne-a zis cã Italia este imediat dupã țara noastrã, nu trebuie decît sã trecem granița. Așa cã, luni dimineațã ne-am suit în tren și am plecat spre Ploiești. Acolo am schimbat trenul și am luat-o spre Arad, unde știam cã este vama. Ne era tare foame, cã nu mîncaserãm nimic toatã ziulica, dar am zis cã dacã ajungem în Italia o sã cerșim și o sã ne cumpãrãm ceva de mîncare”, povestește Ionuț. Mai aveau patru ore pînã la vamã. Aflaserã de la un taximetrist direcția în care trebuiau s-o ia și astfel, au bãtut la picior tot drumul pînã au ajuns într-un sat, la Turnu. Rupți de foame, murdari și înfrigurați, au întrebat localnicii unde e vama. Nici unul dintre cei pe lîngã care au trecut nu s-a arãtat interesat ce cautã trei copii strãini de loc, pe acele meleaguri. „Doar un polițist ne-a întrebat unde ne ducem. I-am spus cã la bunici, la Turnu și ne-a lãsat în pace. Dupã aia am luat-o pe lîngã sat, pe cîmp. Am trecut de el și am ajuns undeva, unde erau mulți stîlpi iar pe jos, numai noroi. Se vedea vama foarte bine, dar nu ne-a oprit nimeni. Mai trecea cîte o mașinã cu de ãștia în uniformã, dar ne dãdeam dupã stîlpi și nu ne vedeau. Ne-am tot pitit pînã cînd am ajuns dincolo, în Ungaria. Mai aveam oleacã pînã la case, cînd ne-au prins soldații unguri”, spune Ionuț, retrãindu-și parcã, aventura. Se simțeau de acum protagoniștii unui film. Åži asta, pentru ca nicãieri altundeva nu mai vãzuserã ce a urmat și ce au simțit, de altfel, pe propria piele. Bãieții au fost reținuți de polițiștii unguri Se pare cã un cioban a fost cel care i-a salvat de fapt de la alte și alte pãțanii. Cel puțin așa cred bãieții, pentru nimeni altcineva nu-i mai vãzuserã, pe toatã întinsa pustã ungureascã. „Precis cã el ne-a pîrît la poliție și ne-am trezit cu o mașinã plinã de polițiști unguri lîngã noi. Ne-au prins și ne-au pus imediat cu mîinile sus, lipiți de mașinã. Au început sã ne percheziționeze, dupã aia ne-au luat și ne-au dus la poliție. Mai bine pentru noi, cã ne era și foame, eram vai de capul nostru”, spune Florin, în timp ce vãrul sãu rîde amintindu-și de sperietura trasã. Acolo au fost spãlați, hrãniți și controlați temeinic, pînã și în cusãturile de la haine. „Credeau cã poate avem lame, cuțite ascunse, sau poate altceva. Peste tot ne-au controlat și ne-au adus și o femeie care știa românește, ca sã traducã. Douã zile ne-au ținut acolo și dupã aia ne-au dus înapoi la vamã. Åži așa am ajuns înapoi, acasã”, spune Florin. Åži, în timp ce Robert, cel care i-a împins practic în toatã aceastã aventurã, a ajuns acasã, cei doi veri au fost internați în Centrul de primire minori. Aici însã, se simt încorsetați. Se simt oarecum urmãriți și de aceea, de-abia așteaptã sã ajungã iar în apartamentul bunicilor. Lipsa de preocupare a pãrinților duce la derapajul copiilor Contactatã de reporterii noștri, Elena Oancea, șefa centrului de primire în regim de urgențã Focșani, considerã cã de anul trecut încoace, a crescut foarte mult numãrul copiilor cu înclinații spre fapte antisociale. „Este de-a dreptul alarmant. Mã bucur tare mult cã sistemul de protecția copilului a luat amploare în țara noastrã, dar nu este suficient. Toatã societatea trebuie sã se implice, nu doar Protecția Copilului. Este incredibil ca acești copii au reușit sã treacã granița fãrã sã fie vãzuți de nimeni. Cum pãzesc vameșii, dacã se poate întîmpla așa ceva…”, a declarat Elena Oancea. Cazul celor trei adolescenți focșãneni care au plecat sã-și caute norocul pe meleaguri strãine nu este, din pãcate, singular. Asistãm aproape zilnic la tot soiul de întîmplãri nefericite, ai cãror protagoniști sînt deseori niște puștani care n-au ajuns nici mãcar la vîrsta la care sã aibã dreptul la buletin. Unii dintre ei preferã strada în locul școlii. Aleg anturaje dubioase care încet, dar sigur, îi aruncã în promiscuitate. Lipsa de preocupare a pãrinților este de cele mai multe ori cauza care stã la baza derapajului copiilor spre tot soiul de fapte reprobabile. Vagabondajul, delincvența, agresivitatea, consumul de droguri sînt doar cîteva din fenomenele la care, fãrã sã vrem, asistãm aproape zilnic. Sîntem, practic, martorii inadaptãrii sociale a tinerilor de lîngã noi. E drept, a unora dintre ei pe care nu-i dorim deloc modele pentru propriii copii. Copiii noștri despre care ne place sã credem cã nu vor fi niciodatã ca „ãia”. Elena Oancea, șefa Centrului de primire minori Focșani, a atenționat cã „în abordarea complexã a devianței, a tulburãrilor de comportament, a factorilor care determinã acestea este nevoie de implicarea specialiștilor în domeniu. Åži aș face un apel cãtre pãrinți, sã-și iubeascã și sã-și protejeze copiii pentru cã ei sînt cel mai frumos lucru care ni se întîmplã nouã, pãmîntenilor…”.
