Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

Indemnizaţiile pentru mame vor ajunge la 6,5 milioane de lei in 2004


Indemnizațiile de naștere acordate de stat ar putea fi, incepind de la 1 ianuarie 2004, in valoare de 6,5 milioane de lei, ca efect al creșterii economice, a anunțat, ieri, Elena Dumitru, ministrul Muncii. „Suma estimată pentru aceste indemnizații va fi undeva in jurul valorii de 6,5 milioane de lei. Această valoare a fost stabilită in baza datelor furnizate de Institutul de Prognoză, care estimează o creștere a salariului mediu brut pe țară la peste șapte milioane de lei”, a precizat ministrul Muncii. Potrivit noii metodologii de calcul a indemnizațiilor pentru mame, valabilă de la 1 ianuarie 2004, sumele maxime acordate de stat nu pot depăși 85 la sută din valoarea salariului mediu brut pe țară. Această decizie a Executivului a fost vehement contestată de femeile care realizează venituri mai mari decit salariul mediu pe țară, nemulțumite de această plafonare. La data emiterii actului normativ, indemnizația pentru femeile care ar fi născut după data de 1 ianuarie era estimată la valoarea de 4,2 milioane de lei. Potrivit datelor Institutului de Prognoză, salariul mediu brut pe țară prognozat pentru ianuarie 2004 va fi de 7.644.000 de lei. „Nu ne putem pronunța asupra valorii exacte a indemnizațiilor, deoarece discuțiile pe această temă vor avea o tentă de realitate de-abia la discuțiile privind fundamentarea bugetului de stat. Dacă ar fi insă să facem un calcul matematic, ținind cont de aceste date, da!, cam aceasta ar fi valoarea indemnizațiilor oferite mamelor”, a mai spus ministrul Muncii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?