Ediția: Vineri 1 noiembrie 2024 Nr. 6749
Ediția: Vineri 1 noiembrie 2024 Nr. 6749

Programul gratuit de depistare a cancerului de col uterin se va derula și anul viitor


Ministerul Sănătății va derula și anul viitor Programul național gratuit de depistare activă precoce a cancerului de col uterin, ce se adresează tuturor femeilor cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani, indiferent de statutul de asigurat al acestora și care nu au un diagnostic confirmat în acest sens. „Continuăm acest program în scopul prevenirii și combaterii cancerului de col uterin și pentru reducerea incidenței formelor invazive de boală și a mortalității datorate acestora. Ne propunem ca în 5 ani de program să testăm 65% din populația eligibilă și, pentru asta, în 2015 am dublat fondurile alocate pentru realizarea testelor Babeș Papanicolau. Dar obiectivul nostru depinde de cadrele medicale care derulează programul și din această cauză apelul meu se îndreaptă către medicii de familie pentru implicarea mult mai activă. Până în prezent doar 40% dintre medicii de familie sunt implicați în activitatea de mobilizare a femeilor pentru participarea la screening”, a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, potrivit unui comunicat remis marți presei.
Potrivit sursei citate, prin implementarea unui astfel de program Ministerul Sănătății urmărește în primul rând depistarea bolii în stadii cât mai precoce, vindecabile și îndrumarea pacientelor cu leziuni precursoare sau incipiente pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. În program există 97 de rețele unde se recoltează probe pentru testarea Babeș-Papanicolau.
Pentru efectuarea testului Babeș-Papanicolau în cadrul programului, o femeie care este eligibilă trebuie să se prezinte la medicul de familie, unde cere eliberarea formularului pentru recoltare și pentru a obține date despre centrul de recoltare specializat. Femeile primesc rezultatul după 30 de zile, la medicul de familie. Dacă acesta este pozitiv, vor fi îndrumate pentru investigații suplimentare, dacă rezultatul este negativ, vor fi reprogramate la o nouă testare după 5 ani. Programul a beneficiat anul acesta de peste 18 milioane de lei iar pentru 2015 a fost planificată o creștere a bugetului cu peste 50%. Programul de screening a început în iunie 2012.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?