Patru incendii, care se manifestau la vegetație uscată, au fost stinse de pompieri în cursul zilei de luni. Primăvara, ca urmare a acțiunilor de igienizare a terenurilor agricole, grădinilor și curților de vegetație uscată și resturi menajere, crește riscul producerii de incendii. În lipsa respectării normelor specifice de apărare, acestea se pot propaga cu ușurință la fondul forestier sau la gospodării. De la începutul lunii martie, serviciile profesioniste pentru situații de urgență, în colaborare cu cele voluntare, au acționat în 15 astfel de situații.
Trei dintre incendiile care au cuprins vegetația uscată, în cursul zilei de luni, au fost lichidate de pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea. Astfel, Stația de Pompieri Panciu a intervenit la stingerea unui incendiu de vegetație uscată în orașul Panciu, punct Sava, care s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 2 ha. De asemenea, un echipaj de pompieri militari din cadrul Detașamentului Focșani a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă la stingerea unui incendiu care a cuprins o suprafață de aproximativ 200 mp, pe marginea Drumului Național 2, în dreptul municipiului Focșani.
Tot luni, pompierii militari din cadrul Stației Panciu au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată în cartierul Satu – Nou, unde arderea s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 3 hectare. De asemenea, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Vulturu a intervenit la stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în localitate. Datorită intervenției operative, nu s-au produs pagube materiale, incendiul manifestându-se pe o suprafață de aproximativ 1500 mp. „Pentru prevenirea unor evenimente similare, care se pot solda atât cu pagube asupra mediului, cât și cu un consum mare de resurse umane și materiale, recomandăm cetățenilor să nu arunce la întâmplare resturile de țigări și chibrituri nestinse și să nu fumeze în locurile cu pericol de incendiu ori explozie. De asemenea, trebuie respectate normele specifice de apărare împotriva incendiilor atunci când se utilizează focul deschis, atât pentru prepararea hranei, cât și pentru igienizarea terenurilor. Nerespectarea acestora constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei”, a transmis căpitan Cristina Duță, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.
În aceeași zi, două elemente de muniție neexplodată au fost ridicate de pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea de pe teritoriul comunei Obrejița. Acestea au fost descoperite pe câmp, în timpul desfășurării unor lucrări agricole. Specialiștii pirotehniști au ridicat un proiectil exploziv de calibru 76 mm și unul perforant de calibru 85 mm. După cercetarea zonei în vederea identificării și a altor elemente similare, acestea au fost transportate în condiții de siguranță la depozitul amenajat în vederea distrugerii.