Primarul Municipiului Focșani, Cristi Valentin Misăilă, a semnat luni, 30 octombrie 2023, contractul de finanțare pentru reabilitarea Cinematografului Unirea, finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR ). Prin acest proiect va fi realizat cel mai modern cinematograf din Municipiul Focșani, cu tehnologie 3D și sistem performant de sonorizare, astfel încât la final actuala clădire va fi una modernă și eficientă din punct de vedere energetic, dotată cu panouri solare, pompă de căldură și sisteme smart de iluminat. Practic, este o performanță ca în trei ani de zile să salvăm de la distrugere această clădire abandonată.
Contractul are termen de execuție 14 luni, din care 2 luni sunt alocate proiectării tehnice și o valoare de 7.760.788,62 lei la care se adaugă TVA. Totodată, vor fi modernizate și școlile gimnaziale „Alexandru Vlahuță” și „Nicolae Iorga”, care de asemenea au primit finanțare prin programul PNRR. Pentru acestea, se are în vedere o creștere eficientă energetică a clădirilor, prin înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu unele noi, bazate pe tehnologia LED, cât și instalarea unui sistem de producere a energiei electrice prin panouri fotovoltaice și instalarea unui sistem de producere a energiei termice pentru încălzire prin intermediul unei pompe de căldură aer-apă.
Valoarea totală a contractului este de 9.499.148,46 lei la care se adaugă TVA, iar perioada de implementare a contractului are un termen de execuție de 12 luni, din care 2 luni sunt alocate proiectării tehnice. Lucrările la cele două proiecte vor fi realizate de asocierea de firme Skyvista Invest SRL – Arhestia Concept SRL.
Biroul de presă al Primăriei Municipiului Focșani