17.043 familii din Vrancea beneficiază de alocații de susținere acordate din bugetul de stat, prin Direcția de Muncă și Protecția Socială Vrancea (DMPS). Cele mai multe dintre acestea – 11.475, primesc alocații complementare, care se acordă, potrivit legii, acelor familii care realizează venituri nete lunare pe membru de familie de pînă la 176 lei. Cuantumul alocației complementare acordate de stat pentru un copil este de 36 lei, pentru doi copii 42 lei, pentru trei copii 47 lei iar pentru patru sau mai mulți copii suma acordată este de 52 lei lunar. Pentru familiile beneficiare de ajutor social, cuantumul alocației complementare se majorează cu 25%. Familiile care îndeplinesc condițiile pentru a deveni beneficiari ai alocațiilor de susținere trebuie să depună la primăria de domiciliu o cerere prin care să solicite acest lucru. Dreptul la alocația familială complementară se acordă în funcție de numărul de copii și veniturile familiei, stabilirea dreptului se face prin dispoziția scrisă a primarului iar plata se face prin mandat poștal, cont curent personal sau card, de la bugetul de stat, prin Direcția Muncii. Celălalt tip de alocație, și anume alocația de susținere pentru familia monoparentală, se acordă lunar acelor familii cu un singur părinte în aceleași condiții impuse de acordarea alocației complementare, și anume dacă rea-lizează venituri nete lunare pe membru de familie de pînă la 176 lei. Pînă la finele lunii octombrie 2007 beneficiau de această formă de ajutor 5.568 de părinți din județul nostru ce-și cresc singuri copiii iar suma totală plătită pînă la acea dată este de peste 3,3 milioane lei. Conform actelor normative în vigoare, familia monoparentală cu un copil are dreptul la o alocație lunară în cuantum de 52 lei. Pentru familia cu doi copii se acordă 62 lei, cu trei copii 70 lei în timp ce familia monoparentală cu patru sau mai mulți copii beneficiază de 79 lei lunar. Cererea pentru alocația monoparentală se depune tot la primăria de domiciliu a solicitantului, iar dreptul se acordă în funcție de numărul de copii și venituri, prin dispoziția scrisă a primarului.