Ediția: Vineri 1 noiembrie 2024 Nr. 6749
Ediția: Vineri 1 noiembrie 2024 Nr. 6749

Ţăranii îşi ascund cazanele de ţuică


   Å¢ăranii își ascund cazanele de țuică de frica impozitării, pînă acum fiind identificați de fisc doar 208 producători de țuică și rachiuri naturale în județ. Si-tuația a fost prezentată, ieri, la ședința Colegiului Prefectural, de directorul Direcției Județene de Accize și Operațiuni Vamale, Răduță Boldeanu. Potrivit Codului Fiscal, toate cazanele de țuică sunt înregistrate, iar țuica produsă se accizează. Dacă ar fi să credem cifrele Direcției Județene de Accize și Opera-țiuni Vamale, ar însemna că, în medie, în cele 68 de comune vrâncene sunt câte trei cazane de țuică. Realitatea este însă diferită, iar țăranii nu vor să declare cazanele de țuică de teama sumelor imense pe care ar trebui să le plătească la stat și a procedurilor complicate.
   Conform procedurii fiscale, cazanele sunt luate în evidență și apoi sigilate de către inspectorii vamali. Când posesorii de cazane vor să facă țuică, trebuie să-i anunțe pe reprezentanții Vămii, care vin și desigilează cazanul. La sfârșitul perioadei, cazanele sunt din nou sigilate. Ulterior este plătită acciza aferentă cantității produse de țuică sau rachiu . De asemenea, conform legislației, acciza se plătește la jumătate pentru 50 de litri de alcool, iar dacă această cantitate este depășită, atunci acciza se plătește în întregime. Acciza este de 750 euro la 100 litri de alcool pur.
   Potrivit situației prezentate ieri, la nivelul județului sunt înregistrate 114 antrepozite pentru producerea vinurilor. La acestea se adaugă 42 mici producători de vin, dar și 32 gospodării individuale în care se produc vinuri. De asemenea, sunt autorizate două firme importatoare de vin, dar și o firmă autorizată să importe băuturi alcoolice, o premieră pentru Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?