Mai mulți turiști aflați pe litoral au ajuns, în ultimele zile, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, după ce au fost înțepați de un pește care face parte dintr-o specie numită popular „dragon de mare”. Potrivit directorului medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, dr. Liliana Tuță, la unitatea medicală au ajuns în ultimele zile șapte pacienți, toți bărbați, majoritatea acestora fiind pescari amatori, care au fost înțepați când încercau să prindă peștele. „Ei au ajuns la spital fără leziuni importante, cu umflături minore la mâini, dar cu dureri destul de mari, după ce le-a trecut probabil prin cap să prindă peștele cu mâna”, a afirmat dr. Liliana Tuță. Bărbații au primit tratament de specialitate, cu soluție perfuzabilă și hidrocortizon, fără să fie necesară internarea lor. „Ultimii doi pacienți au ajuns la spital astăzi dimineață, mai mult speriați decât răniți, și, după aplicarea tratamentului, au putut pleca”, a afirmat directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. Medicii constănțeni s-au confruntat și în anii trecuți cu astfel de cazuri. Dr. Liliana Tuță a precizat că, în cazul în care nu se iau măsurile necesare, pacientul înțepat de această specie de pește poate face șoc anafilactic și, în unele cazuri mai grave, asociat cu alte boli, acesta poate chiar deceda. Dragonul de mare (trachinus draco) trăiește pe fundul nisipos al mării, în apropierea țărmului și, de multe ori, pescarii îl prind accidental cu momelile folosite la guvide. Este un pește foarte periculos și necesită o atenție deosebită la eliberarea din cârlig deoarece la înotătoarea dorsală are țepi veninoși, a căror înțepătură este extrem de periculoasă.