Numărul mare de cereri pentru eliberarea pașapoartelor a determinat autoritățile vrâncene se prelungească programul de lucru la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple în această perioadă. Potrivit reprezentanților Prefecturii Vrancea, pre-luarea persoanelor ce doresc eliberarea documentelor se face strict în ordinea sosirii lor la ghișee, cu respectarea programului de lucru prelungit, respectiv între orele 8.00 – 18.30. Eliberarea pașapoartelor se va face ținând cont de capacitatea tehnică a aparaturii de prelucrare electronică, adică aproximativ 100 documente zilnic. „Instituția Prefectului județului Vrancea roagă cetățenii, care solicită elibe-rarea acestor documente să păstreze ordinea pentru evitarea aglomerării serviciului de specialitate, să verifice în prealabil corectitudinea și valabilitatea documentelor necesare, asigurându-i totodată că solicitărilile lor conforme vor fi satisfăcute în termen legal”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Cristina Tănasă.