Ediția: Vineri 27 Iunie 2025 Nr. 6908

Amânare în dosarul rejudecării apelului lui Oborocea


Întors în rejudecare de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), dosarul în care Aurel Oborocea era acuzat de Vasile Mihalache, cunoscut ca Willy Brumăreanu, de luare de mită a fost deja amânat la primul termen de judecată, care a avut loc în luna iulie. Următorul termen a fost fixat de către magistrații Curții de Apel Galați la data de 14 septembrie 2011. În urmă cu câteva luni, dosarul ajuns pe rolul ÎCCJ a fost trimis la instanța de apel pentru rejudecare. La judecarea apelurilor, magistrații gălățeni au considerat că dosarul ar trebui să ajungă la Parchetul de pe lângă ÎCCJ – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Te-ritorial Galați pentru începerea urmăririi penale împotriva lui Oborocea. Vasile Mihalache l-a acuzat pe Aurel Oborocea că în urmă cu câțiva ani, când acesta era director al Casei de Cultură din Focșani i-ar fi cerut mici „atenții” pentru faptul că discoteca petentului funcționa într-un spațiu închiriat de la Casa de Cultură. Ba chiar mai mult, patronul discotecii l-a mai acuzat că i-ar fi majorat în mod nejustificat chiria. Judecătorii vrânceni nu l-au găsit vinovat pe Oborocea de comiterea infracțiunii de luare de mită și l-au achitat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?